Pentru Adrian Antohi totul a pornit de la pasiunea pentru calculatoare. Pentru zona hardware, mai exact. Businessul pe care îl conduce, astăzi, din funcția de Director General Depanero a înregistrat în anul fiscal 2014 (încheiat la 31 martie) 18 milioane de lei, iar estimările sale pentru anul acesta indică o dublare a veniturilor, până la aproximativ 35 – 36 de milioane de lei. În paralel, compania vizează noi contracte de service și noi categorii de produse pe care să le acopere, pe lângă extinderea regională. Adrian a acceptat să răspundă unui adevărat tir de întrebări. Ce ne-a spus?
TheTrends.ro: Cum ati luat decizia de a lucra in acest domeniu? Cum si cand ati pornit primul proiect de succes?
Adrian Antohi: Totul a pornit de la pasiunea pentru calculatoare. Pentru zona hardware, mai exact. La început le-am văzut doar în poze. Am luat de la bibliotecă o carte mare, scrisă de Peter Norton, care descria foarte amănunțit arhitectura calculatoarelor personale. Asta se întâmpla pe la mijlocul anilor ’90, când sistemele 286 erau „state of the art”.
Când am desfăcut primul PC, mi-am dat seama că nu e chiar atât de simplu. Și am zis că trebuie să-mi găsesc o slujbă într-o firmă mare, din București, unde să am posibilitatea să învăț. După ce am terminat facultatea am trimis CV-ul la mai multe companii din domeniu. Ulterior m-am angajat la Ultra PRO Computers, la asamblare PC. Asta se întâmpla acum vreo 15 ani. De acolo a început totul…
TheTrends.ro: Va mai aduceti aminte de prima zi de munca? Care erau planurile initiale atunci si cum a decurs totul?
Adrian Antohi: Da! Aveam emoții foarte mari. Cineva mi-a pus pe masă componentele de la vreo 5 PC-uri și mi-a spus să le asamblez. Cred că mă uitam cam speriat la ele. A venit un coleg la mine și m-a luat cu binișorul: „uite cum fac eu, cum desfac componentele, cum le aranjez” etc. Și m-am descurcat din prima zi. Eram foarte încântat, îmi atinsesem primul obiectiv. Planurile inițiale erau să ajung să stăpânesc computerul. Să-l fac și să-l desfac, să-i dibuiesc problemele și să le rezolv. La început nu aveam în plan să ajung manager, asta a venit de la sine, pe parcurs.
TheTrends.ro: Cum arata, in prezent, o zi de munca?
Adrian Antohi: Într-o zi obișnuită am foarte multe discuții cu echipa de manageri pe care o conduc. Nu sunt adeptul ședințelor lungi și plicticoase, încerc să vorbesc cu fiecare, să-i acopăr pe toți, în reprize scurte. Nelipsite sunt întâlnirile cu partenerii și răspunsurile la multe mail-uri.
TheTrends.ro: Ce imi puteti spune despre businessul actual, daca ar trebui sa descrieti compania pe care o conduceti intr-o singura fraza? Cum vedeti concurenta in acest domeniu azi?
Adrian Antohi: Am construit o companie unică în România. Nu am reinventat apa caldă, dar combinația de activități și complexitatea care rezultă de aici, cu siguranță sunt unice. Sunt 300 de oameni. Dacă ar fi să fac o comparație, ar fi ca o orchestră, una foarte mare, care are în componență cam toate instrumentele posibile.
TheTrends.ro: Care a fost cel mai greu proiect dezvoltat de dv. in acesti ani si de ce?
Adrian Antohi: Dezvoltarea echipei care să acopere toate județele României prin prezență directă. Sunt foarte greu de găsit tehnicieni care să fie și buni profesioniști și cu abilități de relaționare cu clientul etc.
TheTrends.ro: Ce imi puteti spune despre concurenta locala pe acest domeniu?
Adrian Antohi: Piața de service din România este foarte fragmentată. Sunt foarte mulți jucători locali mici, aproximativ 150 la nivel național, câțiva jucători mai mari, dar care deservesc doar anumite zone și Depanero, care are prezență la nivel național și care acoperă tot. În prezent avem aproximativ 300 de angajați și avem echipe în 37 de județe ale țării.
TheTrends.ro Ce s-a schimbat in anii de criza in acest domeniu? Care sunt pasii castigatori?
Adrian Antohi: Producătorii au devenit mult mai atenți la costuri și zona de service a fost prima vizată. Dacă în anii de dinaintea crizei politicile de service nu erau foarte stricte, după venirea crizei, lucrurile s-au schimbat, s-a restrâns numărul de jucători din piață, toți producătorii au încercat să optimizeze costurile pe partea de service, una dintre acțiuni fiind aceea de a reduce numărul contractelor existente.
Și exact în acea perioadă ne-am apucat și noi să facem service. Am mizat pe o politică de transparență maximă față de parteneri (producători) și de corectitudine în relația cu ei. Am investit foarte mult în dezvoltarea unei platforme software foarte performante. De asemenea, a contat foarte mult abordarea pro-client pe care o avem și faptul că ne asumăm lucruri, atunci când greșim.
TheTrends.ro: Ce proiecte aveti in plan pentru a atrage noi clienti?
Adrian Antohi: Unul dintre proiectele noastre este deschiderea unei școli în care tinerii, dar și cei cu mai multă experiență să beneficieze de cursuri și traininguri specializate. Este o investiție care ne va permite în viitor adresarea de noi piețe, dar ne va permite sa avem si un timp mai bun de reparație.
In prezent, durata medie de reparație pentru produsele care ajung în service-urile Depanero este de sub 7 zile, în condițiile în care, potrivit legislației în vigoare, o firmă de service are la dispoziție 15 zile calendaristice pentru a repara un produs. Ne propunem să reducem si mai mult durata medie de reparație și să ajungem la finalul acestui an la 5 zile.
TheTrends.ro: Care sunt urmatorii pasi?
Adrian Antohi: Avem în plan să ne extindem și în Bulgaria, Ungaria și Polonia unde vom deschide câte un punct de prezență până la finele acestui an. Avem bugetată suma de 500.000 de euro pentru dezvoltarea în continuare a platformei software și pentru extinderea în regiune.
TheTrends.ro: Cum arata cifrele businessului in 2014? Ce estimari aveti pentru 2015?
Adrian Antohi: Am înregistrat în anul fiscal 2014 (încheiat la 31 martie) afaceri de 18 milioane de lei și estimăm pentru anul acesta o dublare a veniturilor, până la aproximativ 35 – 36 de milioane de lei. Vizăm noi contracte de service și noi categorii de produse pe care să le acoperim, pe lângă extinderea regională.
TheTrends.ro: Ce inseamna pentru dumneavoastra cuvantul antreprenor? Care este diferenta intre antreprenor si angajat in Romania?
Adrian Antohi: Antreprenorul este cel care-și pune banii (și nu numai) la bătaie pentru o idee în care crede și pe care vrea s-o dezvolte. Dacă la început se poate descurca (aproape) singur, pe măsura ce ideea se dezvoltă, are nevoie de ajutoare, adică de angajați. În funcție de poziția ocupată, angajatul contribuie într-o măsură mai mare sau mai mică la dezvoltarea ideii inițiale.
În România, de obicei, antreprenorul dă în permanență direcția, sunt puțini angajați care să aibă spirit antreprenorial și mai ales să-l și aplice la locul de muncă. Când îl au foarte dezvoltat, nu stau mult în poziția de angajat. Devin antreprenori.
TheTrends.ro: Cat de mult conteaza echipa alaturi de care lucrati?
Adrian Antohi: Contează enorm. Dimensiunea la care a ajuns proiectul Depanero nu mai permite dezvoltarea pe baza unui singur om. Am nevoie de echipă, pentru a merge mai departe.
TheTrends.ro: Care este proiectul de care sunteti foarte mandru?
Adrian Antohi: Brandul Depanero. A fost o muncă imensă în spate, care a durat foarte mult, în care au fost implicate vreo 10 agenții. Sunt mândru că am reușit să-i aliniez pe toți și să scoatem pe piață un brand adevărat, cu o campanie adevărată, care a fost altceva în mediul de publicitate.
TheTrends.ro: Cum se imbina viata de familie cu businessul?
Adrian Antohi: Din păcate, în timpul săptămânii îmi văd foarte puțin fetița și soția. Practic ne întâlnim doar 2-3 ore seara. Încerc să le aloc weekend-ul, dar nu întotdeauna reușesc 100%.
TheTrends.ro: Daca nu investeati atata timp in acest domeniu ce alt business v-ar fi tentat?
Adrian Antohi: Să fac programare.
TheTrends.ro: In ce domeniu recomandati tinerilor sa investeasca?
Adrian Antohi: Programare. Este o cerere imensă în piață pentru programatori și lucrurile continuă să evolueze în bine.
Life & Style:
Care este destinatia dvs preferata?
Muntele, nu contează neapărat locația. Munte să fie.
Descrieti in cateva cuvinte cea mai recenta vacanta.
Crăciun, cadouri – bucuria copilului, zăpadă, săniuș și iar bucuria copilului.
Cum arata o zi perfecta pentru dvs?
O zi petrecută cu familia.
Ce va inspira?
Oamenii inteligenți, cu idei originale.
Care este restaurantul preferat?
The Artist.
Care este brandul de fashion sau designerul preferat?
Nu prea am astfel de preferințe, nu sunt atent la brand. Poate doar la articolele sportive. Aici rețin două brand-uri care-mi plac: Jack Wolfskin și North Face.
Care este gadget-ul fara de care nu puteti rezista?
iPhone-ul
Android/iOS (iPhone)/Blackberry/Windows Phone?
iOS
Marca de masina pe care o conduceti acum si care este cea la care visati?
BMW acum, Tesla în viitor J
Ce personalitati de business si nu numai, din tara sau din strainatate, admirati?
Elon Musk, Simon Sinek, Jack Nicholson
Autorul/cartea preferata.
Peter F. Hamilton. / Shining de Stephen King
Ultima carte citita.
Zeul Adormit – Peter F. Hamilton
Moto-ul dvs.
Banii nu sunt un scop în sine, ci rezultatul unor lucruri făcute foarte bine.