Cristina Ciobanu, fondatoarea Chartarium, a transformat propriile căutări emoționale într-un univers dedicat înțelegerii și exprimării emoțiilor. Într-o lume în care totul se mișcă rapid și părinții sunt adesea prinși între reguli, așteptări și ecrane, Cristina propune o altă direcție: una bazată pe empatie, conexiune și prezență.
În acest interviu, ea vorbește despre cum au apărut fișele vizuale Chartarium, ce rol au emoțiile în viața copiilor și de ce învățarea emoțională ar trebui să fie primul pas al oricărei educații.
De ce este atât de importantă dezvoltarea emoțională la copii?
Pentru că emoțiile sunt primul lor limbaj. Prin ele, copilul își descoperă lumea interioară.
Când îl învățăm să-și recunoască trăirile, să le dea un nume și să le exprime în siguranță, îi oferim una dintre cele mai valoroase abilități pentru viață: capacitatea de a se înțelege pe sine.
Dezvoltarea emoțională nu este un „lux” modern, ci fundația unei vieți trăite conștient. Un copil care știe ce simte, va ști, mai târziu, cine este.
Fișele vizuale Chartarium fac acest proces firesc și vizibil. Prin imagini simple și exerciții practice, copilul învață să recunoască emoțiile, să le exprime și să se simtă în siguranță cu ele. Așa se construiește, pas cu pas, un echilibru interior care rămâne.
Cum a apărut ideea Chartarium?
Chartarium nu s-a născut dintr-un plan de business, ci dintr-o nevoie profund personală — aceea de a transforma propria mea căutare emoțională într-o resursă care aduce claritate și blândețe altora.
Totul a început cu o fișă simplă, desenată pentru copiii mei. Încercam să aduc ordine și sens într-o casă plină de energie, emoții și haos frumos.
Dar, pe măsură ce lucram la fiecare fișă, descopeream și eu ceva nou, despre cum pot fi prezentă, fără vină, fără presiune, doar cu iubire și curiozitate.
Așa a crescut Chartarium: firesc, din dorința de a crea punți între emoții, imagini și cuvinte. Pentru copii, dar și pentru părinții care învață, odată cu ei, limbajul inimii.
Care sunt cele mai frecvente emoții cu care copiii se confruntă și pe care părinții nu știu întotdeauna cum să le gestioneze?
Recunoști, poate, la tine sau la alții, frica de a greși. Nevoia de control. Perfecționismul. Sau acel sentiment că, oricât ai face, nu e niciodată suficient. Toate acestea nu apar dintr-o dată la maturitate — sunt urmele unor emoții nerecunoscute în copilărie.
La suprafață, vedem furie, neascultare, opoziție. Dar sub ele se ascund rușinea și vina — două emoții greu de înțeles chiar și pentru adulți. Copilul nu știe să spună „mi-e rușine” sau „mă simt vinovat”, așa că reacționează. Strigă, lovește, se retrage.
Când aceste emoții nu sunt recunoscute, ele nu dispar, ci se transformă. În frici, în autocritică, în nevoia de a demonstra.
Fișele vizuale de la Chartarium îi ajută pe copii să recunoască emoțiile din timp, să le exprime în siguranță și să învețe că ceea ce simt nu e greșit.
Iar pe părinți îi ajută să privească dincolo de comportament — spre sufletul care cere, în tăcere, înțelegere.
Cum îi pot ajuta fișele vizuale Chartarium pe copii să recunoască și să înțeleagă emoțiile lor?
Fișele Chartarium traduc lumea complexă a emoțiilor într-un limbaj simplu — unul pe care copilul îl poate vedea, atinge și lucra. Imaginea creează conexiunea, exercițiul activează învățarea, iar diploma validează efortul.
E un proces blând, prin care copilul învață că emoțiile nu trebuie ascunse, ci înțelese.
În timp, începe să le recunoască firesc, fără teamă, fără rușine, cu mai multă încredere în el.
Iar pentru părinte, fișele devin o punte — o cale prin care poate vorbi cu copilul despre ce simte, fără explicații complicate, doar prin imagine și prezență.
Ai exemple concrete de situații în care părinții sau profesorii au observat o schimbare în comportamentul copiilor după ce au folosit fișele?
Da. Primul exemplu a fost chiar acasă, cu copiii mei. Am trei, și de multe ori casa se umplea de râsete, pași grăbiți și glasuri puternice. Fiecare venea cu prieteni, iar la un moment dat, haosul devenise „sunetul de fond” al copilăriei lor. Pentru adulți însă, era mult.
Așa s-a născut prima fișă Chartarium — una simplă, prin care i-am învățat că în casă se folosește „vocea de interior”, iar afară, în parc, pot folosi orice voce vor.
Surpriza a fost că au înțeles imediat. Fișa a devenit o regulă vizuală, ușor de respectat, fără ceartă și fără tensiune. Și atunci am înțeles cât de mult îi ajută imaginea — pentru că ei nu au nevoie mereu de explicații, ci de repere clare și blânde.
Ce rol joacă părinții în procesul de învățare emoțională și cum le recomanzi să integreze fișele Chartarium în rutina zilnică?
Părintele este eroul și oglinda totală a copilului. Din rolul de erou, copilul, ca să ajungă ca părintele, își însușește toate tiparele de comportamente ale adultului. Iar ca oglindă, copilul reflectă prin comportamentele lui toate neputințele adultului, pe care acesta nu le recunoaște conștient sau le ascunde.
Recomand să înceapă cu pași simpli: să afișeze o fișă într-un loc vizibil, să o discute împreună, fără ton de „lecție”. Să o transforme într-un moment de conectare, nu de corectare. Câteva minute pe zi pot face o diferență enormă, dacă sunt însoțite de prezență și căldură.
În era digitală, mulți părinți se tem de prea mult timp petrecut în fața ecranelor. Cum reușește Chartarium să combine partea digitală cu învățarea activă și interactivă?
Chartarium folosește tehnologia ca punte, nu ca scop. Platforma este digitală, dar experiența este profund fizică și relațională — prin printuri, activități și conversații reale.
Astfel, copilul pornește din mediul digital, dar învață prin contact direct, prin dialog, prin emoție. Este un echilibru între lumea în care trăim și nevoia noastră umană de conectare autentică.
Care ar fi primul pas pe care un părinte ar trebui să-l facă atunci când copilul lui are o criză de furie?
Să nu încerce să o oprească imediat. Primul pas este prezența calmă — să respiri și să transmiți că ești acolo. Apoi, când furtuna trece, poți întreba: „Ce ai simțit în corpul tău când te-ai supărat?” Prin cuvinte simple și printr-o fișă potrivită din Chartarium, copilul învață treptat să își observe emoțiile, nu să fie copleșit de ele.
Ce recomandări ai pentru părinți atunci când copilul refuză să vorbească despre ce simte?
Să nu forțeze dialogul. Tăcerea e, de multe ori, o formă de protecție. În loc de întrebări insistente, părintele poate arăta disponibilitate — printr-un gest, o privire, o fișă lăsată pe birou. Copiii se deschid când simt siguranță, nu presiune. Uneori, o imagine spune mai mult decât zece discuții.
Ce mesaj ai vrea să lași fiecărui părinte?
Că nu trebuie să fie perfect. Copiii nu au nevoie de părinți care știu tot, ci de părinți care simt cu ei. Să-și dea voie să greșească, să repare, să reînceapă. Fiecare moment de conștiență schimbă ceva — și în copil, și în adult. Creșterea emoțională e un drum comun, nu o misiune unilaterală.
Care este visul tău pe termen lung pentru Chartarium și cum îți imaginezi generațiile de copii care cresc cu aceste resurse?
Visez la o generație de copii care nu se tem să simtă, care știu să spună „mă doare”, „am nevoie”, „mă bucur”. O generație de adulți care au crescut cu înțelegere, nu cu rușine. Pentru mine, Chartarium este mai mult decât un proiect — este o mișcare tăcută către o lume mai blândă, în care emoțiile nu sunt slăbiciuni, ci busole.
