Încă de la intrarea pe piața din România, rețelele KFC și Pizza Hut au fost unele dintre cele mai populare restaurante pentru românii care au dorit să guste, măcar puțin, din experiența americană de dining.
Am stat de vorbă cu Mark Hilton, Franchise Business Consultant KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery și al brutăriilor Paul, despre planurile companiilor pe piața locală, despre oportunitățile sau pierderile create de perioada de criză financiară și despre modul în care a fost perceput în România conceptul KFC drive-thru.
Brandul KFC, aflat în portofoliul US Food Network, a raportat vânzări de peste 57 de milioane de euro la nivel lui 2014, aproape cu 10 milioane de euro peste cele din 2013.
TheTrends.ro: Câte restaurante KFC plănuiți să deschideți în 2015 și unde? Care au fost deschiderile anului 2014 și la ce nivel a ajuns rețeaua în România?
Mark Hilton: În 2014 am ajuns la 52 de restaurante KFC, principalul business al grupului, iar în prima parte a acestui an am deschis două noi unități. Prima deschidere a lui 2015 a fost la Brașov, în Coresi Shopping Center, acesta reprezentând cel de-al doilea restaurant al nostru în acest oraș. De asemenea, am inaugurat un nou restaurant KFC odată cu deschiderea centrului comercial Mega Mall din București. Strategia noastră este de a continua să aducem produsele noastre către un număr tot mai mare de noi consumatori din România. Există un număr mare de oportunități în întreaga țară, însă focusul nostru de creștere va rămâne, în continuare, pe București și pe alte orașe mari din țară.
Pizza Hut deschide primul restaurant din Oradea
TheTrends.ro: Cum au fost primite de public restaurantele de tip drive-thru? La ce număr se ridică această rețea în prezent și ce planuri aveți pe termen lung?
Mark Hilton: Restaurantele de tip drive-thru sunt un element cheie în portofoliul nostru și credem că au un potențial foarte important, care este în linie cu planul nostru de dezvoltare pentru KFC. Am deschis, deja, 6 altfel de restaurante în București și în alte orașe din țară care au fost foarte apreciate de consumatori.
Cea mai recentă deschidere a unui astfel de restaurant a avut loc anul trecut, în Militari Shopping Center, o investiție de 700.000 de euro ce dispune de un spațiu de 370 de metri pătrați, o zonă special amenajată pentru copii și 125 de locuri, atât la interior cât și la exterior.
A fost o reconfirmare a succesului pe care acest model îl are pe piața românească. Pentru clienții noștri, mereu grăbiți, restaurantele drive-thru sunt soluția ideală. Își pot lua produsele preferate din pui, proaspete, într-un interval mediu de 60 de secunde.
Ne dorim să extindem această rețea și în 2015, în zone în care acest gen de concept ar răspunde nevoilor potențialilor clienți.
Pizza Hut lansează un proiect pilot: meniul American Dining Experience
TheTrends.ro: Care este cel mai de succes restaurant drive-thru din România?
Mark Hilton: Toate restaurantele care fac parte din acest concept au succes pentru că au avantajul de a fi deschise 24 de ore. Dacă ar fi să facem un top, aș putea spune că în București, cea mai bună locație este cea din Mihai Bravu.
TheTrends.ro: Detaliați puțin și planurile pe care le aveți pentru brandul Paul.
Mark Hilton: Acest brand este prezent în România din 2008, iar până în acest moment am deschis 12 brutării în București, o altă locație fiind deschisă în Ploiești. Suntem prezenți în zonele centrale ale Capitalei, precum Dorobanți, Piața Universității, Piața Romană, dar și în cele mai importante centre comerciale: AFI Palace Cotroceni, Băneasa Shopping City, Promenada Mall, Plaza România, Sun Plaza, Mega Mall și Ploiești Shopping City.
KFC desfășoară campania Gusturi de vacanță
TheTrends.ro: Ce tip de orașe și locații aveți ca țintă pentru noile deschideri Pizza Hut, KFC sau Paul? Vă concentrați pe restaurante stradale sau în cadrul centrelor comerciale?
Mark Hilton: Încă de la lansarea KFC în România, obiectivul nostru a fost de a deschide restaurante în cât mai multe orașe, astfel am ajuns la 54 de locații. Românii adoră produsele KFC iar numărul clienților este în creștere constantă în fiecare an. Pentru noi este o atestare a faptului că am înțeles cerințele consumatorilor iar ei ne apreciază ofertele.
Avem și 17 restaurante Pizza Hut, dintre care 9 în București, 2 în Cluj, și câte unul în Iași, Constanța, Ploiești, Timișoara, Brașov și Oradea. În ceea ce privește Pizza Hut Delivery, avem 8 locații în București și una în Cluj.
TheTrends.ro: Care sunt cele mai bine vândute produse în cadrul restaurantelor KFC? Dar în brutării?
Mark Hilton: Cele mai populare produse KFC în România sunt Crispy Strips, produsul nostru “signature” și Hot Wings (aripioarele picante). În ceea ce privește ofertele, Smart Menu a devenit o tradiție mai ales la început de an, când, după sărbătorile de iarnă, toată lumea este mai atentă la sumele pe care le cheltuiește.
Referitor la specialitățile vândute de rețeaua Paul, clienții noștri preferă croissantele, escargot raisins și eclerele cu ciocolată. Pâinea este, de asemenea, unul dintre produsele foarte apreciate din meniul Paul.
TheTrends.ro: Cum a fost percepută criza economică în business-ul dvs.? Au fost românii mai interesați de restaurantele de tip fast food pentru că au reprezentat o variantă mai ieftină sau ați observat o scădere a consumului cauzată de faptul că românii au iești mai puțin în restaurante?
Topul celor mai vizibile brand-uri Horeca în publicitate
Mark Hilton: Ultimii ani au reprezentat o provocare destul de mare. Am văzut cum unii dintre clienți și-au schimbat obiceiurile de consum, destui au devenit mai prudenți alegând să iasă în oraș mai rar și să cheltuiască sume mai mici. Încercăm mereu să le oferim clienților produse de calitate la prețuri rezonabile, așa că lansam noi oferte în fiecare an în încercarea de a veni în întâmpinarea cerințelor și nevoilor acestora.
Omul de afaceri Puiu Popoviciu este cel care controlează, prin două companii, cele mai importante francize ale Yum! Brands (proprietarul brandurilor KFC, Pizza Hut sau Taco Bell – acesta din urmă nu este prezent la nivel local). American Restaurant System, compania care deţine la nivel local franciza Pizza Hut a raportat în 2014 venituri de circa 28,4 milioane de euro, nivel similar cu cel din 2013.