Se spune că undeva la capătul fiecărui curcubeu stă un spiriduș care păzește o comoară. Poate să fie bănuțul de argint care nu dispare niciodată din pungă sau cel de aur pe care lăcomia îl transformă în cenușă. Însă dacă, plictisit, spiridușul ar porni într-o călătorie de-a lungul curcubeului ar afla cu siguranță că acesta împrumută culoarea albastră din Ochiul Beului.
La o aruncătură (mai zdravănă) de băț de cea mai frumoasă cascadă din lume (este vorba de Bigăr), în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița se află două din cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut în România: Lacul Ochiul Beului și Cascada Beușnița.
Punctul de plecare spre cele două destinații tustice este localitatea Potoc situată la 15-20 km de Oravița pe DJ 571C (Oravița- Ciclova Română- Ilidia-Socolari-Potoc) sau DJ 571 (Oravița- Răcășdia-Ciuchici- Macoviște- Potoc). Traseul se continuă pe DJ 571K, asfaltat relativ recent și aflat în stare bună, încă aproximativ 4 km până la Podul Beiului. De aici drumul se îngustează și se ramifică.
Drept înainte peste încă 4 km se ajunge la Cantonul Damian, punct de plecare în traseele ce străbat Cheile Nerei, aflat din păcate într-o stare avansată de degradare, singura posibilitate de cazare fiind camparea în poiana alăturată.
Făcând stânga la Podul Beiului după 4 km și jumătate de drum forestier îngust, dar practicabil, se ajunge la Păstrăvăria Valea Beiului. Aici te poți caza fie la cort în campingul de lângă păstrăvărie (o poiană mare împrejmuită, fără alte dotări cu excepția unui foișor din lemn) fie la cabana Romsilva pe baza rezervării. Fiind cabană cu regim privat recomand o temeinică informare prealabilă, numerele de contact figurând pe pagina Romsilva (http://www.rosilva.ro/articole/cabane__p_1497.htm ).
Cheile Nerei împreună cu Ochiul Beului și Cascada Beușnița au devenit Parc Național în 2000 dorindu-se astfel protejarea biodiversității zonei. Cu nimic mai prejos decât renumitele dar dificilele chei ale Nerei, lacul și cascada sunt opțiunile perfecte pentru o drumeție ușoară de o zi.
Ochiul Beului este un lac alimentat de un izvor carstic subteran, aflat la altitudinea de 310 m și ale cărui ape nu îngheață niciodată, având o temperatură constantă de 4-8 grade tot timpul anului. Nu este foarte adânc (3,6 m) și nici nu are o suprafață foarte mare (aproximativ 20 m diametru).
Este ușor accesibil, situat la o oră de Păstrăvăria Valea Beiului (cam 2 km) și este înconjurat de vegetație bogată. Însă ceea ce îl face de neuitat printre vizitatori este culoarea sa deosebită, unică în România. Trebuie să recunosc că pentru mine a fost o surpriză, nici măcar imaginația mea nereușind să se apropie de realitate.
De la păstrăvărie poteca însoțește pârâul Bei care este plin de praguri ce fac apele să joace săltăreț. Apa este curată și limpede, dar departe de culoarea fenomenală a lacului.
La 20 de minute de lac (1 km), la capătul unui traseu ce străbate o poiană de vis (Poiana Beușnița) se află Cascada Beușnița, cu o înălțime de 15 m, acoperită de mușchi care îi conferă un farmec aparte.
Pentru un efect maxim recomand vizitarea cascadei la sfârșitul primăverii, sezonul secetos afectând semnificativ debitul.
De fapt, termenul corect ar fi de cascadele Beușnița pentru că între lac și cascada principală mai sunt câteva căderi de apă, strecurate de-a dreptul prin pădure. Peisajul pare rupt din povești.
Nu știu dacă cel ce a întocmit topul cascadelor a trecut pe la Ochiul Beului. Aș zice că în comoditatea lui s-a oprit la Bigăr. Cert este că dacă ai noroc, ca mine, poți să vezi Beușnița în toată splendoarea ei de mușchi verde și spumă albă.
Am ajuns în zonă cu intenția de a traversa Cheile Nerei însă anul foarte ploios le-a făcut de netrecut. Ghinionul Nerei s-a schimbat în norocul Beușniței și așa am descoperit locuri fantastice, din categoria celor ce îți rămân în suflet tot restul vieții.
Povestea spune că în satul Potoc trăia o ciobăniță vestită pentru frumusețea ei. Curios, băiatul unui bei a venit să o vadă și s-a îndrăgostit pe loc de ea. Cei doi se întâlneau deseori și petreceau mult timp împreună, punând la cale nunta lor. Însă beiul nu le vedea cu ochi buni dragostea, socotind că feciorul său a fost fermecat de ciobăniță.
Hotărât să îi despartă, a trimis mai mulți slujitori să o prindă și să o omoare pe fată. Aceștia i-au pândit pe cei doi și într-o seară, după ce s-au despărțit, au încolțit-o pe ciobăniță într-o poiană. Speriată, și-a strigat iubitul care a sărit să o apere. În luptă băiatul beiului a fost rănit, pierzându-și un ochi.
Crezându-l mort, de supărare fata s-a aruncat de pe niște stânci, lăsând în urma ei voalul de mireasă care a luat forma cascadei Beușnița. Iar băiatul beiului și-a plâns dragostea spulberată până când din lacrimile vărsate a apărut un lac de culoarea ochiului pierdut.
Mai multe povești și legende puteți afla în fiecare an pe 5 iunie, ziua parcului național.
Iar dacă veniți în zonă nu uitați că Ochiul Beului și Beușnița sunt doar două din lista numeroasă a locurilor ce merită văzute, listă ce poate fi deschisă de Cascada Bigăr și continuată cu Cheile Nerei, Lacul Dracului, Oravița sau Anina.
Se spune că, pentru a vedea un curcubeu, trebuie să te afli în locul potrivit și că nimeni nu poate ajunge la capătul acestuia pentru că pur și simplu perspectiva se schimbă și culorile se pierd. Posibil. Însă dacă iubiți albastrul căutați-l în Ochiul Beului. De acolo și cerul își ia culoarea.
De ce Ochiul Beului ? Pentru că :
– Accesul este ușor, se poate folosi mașina până la păstrăvărie
– Este situat aproape de localitățile Potoc și Sasca Română unde te poți caza la pensiuni
– Apa are o culoare albastră unică în România
– Zona este ofertantă din punct de vedere turistic , celelalte atracții fiind situate la distanțe relativ mici, cel mai bun exemplu fiind Cascada Beușnița
Tips-urile mele :
– Vizitați zona primăvara târziu sau la începutul verii, evitați sezonul secetos care diminuează debitul cascadei
– Dacă alegeți varianta drumeției recomand ca punct de plecare localitatea Sasca Română, traseul presupunând parcurcerea unei poteci tăiată în stâncă ce însoțește Nera până la Podul Beiului, inclusiv printr-o suită de tuneluri
– Dacă sunteți un adept al campingului în zone sălbatice, alegeți camparea lângă Cantonul Damian
– Dacă vă planificați excursia în week-end, lăsați mașina la Podul Beului și continuați pe jos. Drumul este prea îngust că să permită circulația, fără emoții, în ambele sensuri.
Superbe locatii ! Va rog din suflet sa publicati cat mai multe obiective turistice , de la noi din tara, la fel de detaliate si poate si comentarii din partea turistilor ! Multumesc foarte mult ! Imi place zona ! E superba ! Poate reusesc sa ajung si eu , anul acesta !
Foarte interesante locuri si comentariile pe care le insotesc .Multumesc !