Joi, 18 iulie, TechHub Bucharest lansează TechHub Meetups, o serie de întâlniri informale adresa comunităţii dezvoltatorilor de produse tehnologice. Prima ediţie a evenimentului va avea loc începând cu ora 18:30 şi va aduce în faţa audienţei experţii tehnici care au dezvoltat produsele Bitdefender. Participarea la eveniment este gratuită prin înregistrarea prealabilă la http://bitdefendertechsecrets-press.eventbrite.com/.
Prima ediţie TechHub Meetups va dezvălui audienţei secretele care au stat la baza dezvoltării produselor Bitdefender. Seara va debuta cu un panel de discuţii din care vor face parte Bogdan Dumitru (Chief Technology Officer), Cătălin Coşoi (Chief Security Strategist) şi Viorel Canja (Head of Antimalware and Antispam Labs). Invitaţii speciali ai evenimentului ocupă poziţii cheie în cadrul companiei Bitdefender şi vin în premieră în faţa comunităţii pentru a împărtăşi bunele practici învăţate de-a lungul timpului. Discuţiile vor fi moderate de Bogdan Pencea, jurnalist IT&C şi Fondator DAS Cloud.
Evenimentul va continua cu o sesiune deschisă de întrebări şi răspunsuri în care publicul va putea afla informaţii despre modul în care se dezvoltă produse de succes. Seara se va încheia cu o sesiune de networking în cadrul căreia participanţii vor avea ocazia să se cunoască şi să interacţioneze în mod direct cu invitaţii speciali ai evenimentului.
„TechHub Meetups sunt o serie de evenimente create pentru a ajuta comunitatea să îşi dezvolte propriile proiecte mai repede şi mai eficient şi să descopere noi modalităţi de inovare pe piaţa globală. Dezvoltarea de produse este una dintre temele principale de discuţie pentru comunitate şi ne bucurăm că putem să aducem în faţa audienţei TechHub Bucharest oamenii cheie care au contribuit la crearea produsului Bitdefender”, a declarat Daniel Dragomir, Director Executiv şi Co-Fondator TechHub Bucharest.
Compania românească Bitdefender este unul dintre cei mai importanţi jucători ai industriei globale de securitate informatică şi a fost înfiinţată de antreprenorii Măriuca şi Florin Talpeş. Începând cu luna iunie, Bitdefender a anunţat că va susţine TechHub Bucharest pentru a ajuta comunitatea să creeze produse de succes la nivel global.
Bitdefender şi TechHub Bucharest au colaborat anterior la organizarea Open Hours, eveniment care a avut loc marţi, 9 iulie, iar Florin Talpeş, Fondator şi Preşedinte Bitdefender, a discutat în mod direct cu 12 echipe care dezvoltă start-up-uri în tehnologie. Seria de evenimente continuă cu prima ediţie TechHub Meetups care va dezvălui audienţei secretele tehnice din spatele produselor Bitdefender.
Bitdefender este producătorul uneia dintre cele mai performante și eficiente game de soluții de securitate informatică atestate pe plan internațional. Încă din anul 2001, compania este unul dintre liderii industriei de securitate. În fiecare zi, tehnologia Bitdefender protejează datele digitale ale aprox. 500 milioane de utilizatori individuali și companii din întreaga lume.