EuropaTravelTrends

Travel trends: Paștele în Grecia, la Aenaon Villas Santorini

aenaon_villas_in_santoriniVă invităm în Grecia pentru a petrece un Paște de neuitat! Gazda noastră va fi complexul de lux Aenaon Villas din superba insulă Santorini.

Cele șapte vile ale complexului  sunt situate în partea cea mai înaltă și îngustă a insulei Santorini, având deschidere către toate cele 4 puncte de orizont, de la est la vest.

Construite în stil tradițional, din piatră adusă din craterul din apropriere, toate vilele au cameră de zi şi sufragerie separată, bucătărie utilată, baie cu duş şi verandă privată. Vă puteți delecta cu o priveliște superbă asupra Mării Egee și a coastei, precum și a craterului vulcanic, complexul fiind situat chiar pe marginea acestuia.

În plus, grecii țin foarte mult la obiceiurile la Paște, așa că aveți ocazia să fiți martorii unei experiențe religioase deosebite.

Anastasi, Învierea Domnului, celebrată la miezul nopții, reprezintă punctul  culminant al Săptămânii Mari, ca și în cazul românilor. Credincioșii greci se adună în fața bisericilor, participând la slujba de Înviere. După ce preoții împart Sfânta Lumină, credincioșii strigă “Christos Anesti!” –  “Hristos a înviat!” -. După terminarea slujbei, grecii merg spre case cu lumânările aprinse, pe care le folosesc mai întâi pentru a face o cruce pe ușile locuințelor.

Masa tradiţională de Paşte cuprinde, pe lângă friptura de miel, kokoretsi, un fel de drob, ce constă din carne de miel şi organe marinate în lămâie, ulei de măsline şi oregano, cu sare şi piper, sau mageiritsa (măruntaie de carne), ouă roşii, cozonac, precum şi o plăcintă cu brânză dulce, numită kalitsounia.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button