În weekendul 28 Februarie- 2 Martie 2014 se va desfășura în Cluj Napoca cel mai mare eveniment Startup Weekend din România. Este vorba despre un concept bazat pe educație experienţială și dedicat celor dornici să învețe cum să lanseze un business în domeniului tehnologic, online sau mobile.
Startup Weekend este o rețea globală ce a luat ființă în Statele Unite în anul 2007. Entitatea non- profit, susținută de-a lungul anilor de organizații mari precum The Kauffman Foundation, Google și Microsoft, ajunge în momentul de față la peste 1200 de evenimente organizate în peste 115 țări.
În România există 5 orașe în care acest eveniment este organizat an de an: București, Târgu-Mureș, Iași, Timișoara și Cluj Napoca. Startup Weekend Cluj (aflat la cea de-a treia ediție) este, până la momentul actual, cel mai mare eveniment de gen din România.
Anul acesta se va desfășura la sediul Exclusiv Catering, unde vor fi așteptați peste 100 de participanți. Printre aceştia se găsesc ingineri, programatori, designeri, specialişti UI şi UX, studenţi, oameni de marketing, business, comunicare sau chiar şi jurişti.
Pe parcusul a 54 de ore, participanții vor fi ajutați să dezvolte produse sau servicii software ori alte idei inovatoare prin îndrumarea continuă a mentorilor, recunoscuți la nivel național și internațional. Vor fi prezente nume precum: Thomas Bachem (membru al bordului Bundesverband Deutsche Startups), Snorri H. Gudmundsson (CEO GC Venture Consulting), Rafael Baur (director- wenglor sensoric Gmbh), Patrik Jansson (investitor și manager de dezvoltare MTG CEE), Simon Obstbaum (fondator YOPESO și business angel), Christoph Raethke (fondator BSA Berlin Startup Academy UG), Bogdan Iordache (CEO, co-fondator How to Web), Daniel Enache (business angel și antreprenor), Călin Văduva (managing director Fortech).
Mize pentru participanți
În 28 februarie, vineri seara, se formează echipele și se conturează ideile de business. Apoi se dezvoltă proiectele, pentru ca duminică să aibă loc prezentarea lor finală, alături de demo.
Provocarea este întreținută de o atractivă miză materială: device-uri Apple de ultimă generaţie (un MacBook, un iPad şi un iPhone), spaţiu de co-working oferit gratuit de ClujHub, acces gratuit la incubatoarele de afaceri hub: raum din Cracovia, Polonia și Launchub din Sofia, Bulgaria, plus multe alte premii.