Sibiul va fi din nou gazda a Festivalului Tres Courts alaturi de alte 100 de orase din 25 de tari. Proiectiile vor avea loc in perioada 26-28 aprilie 2013 in Atrium Classic Cafe. Unic în lume, Festivalul Internaţional de foarte scurt metraj Très Courts are darul omniprezenţei: prezintă şi pune în competiţie în toate colţurile planetei filme de maxim 3 minute, realizate de creatori confirmaţi sau de începători.
Din 25 aprilie în 5 mai 2013, 100 de oraşe din 25 de ţări, partenere ale Très Courts propun locuitorilor lor să împărtăşească un moment de solidaritate mondială în domeniul filmului. România participă cu 20 de oraşe, care vor găzdui festivalul în perioada 25 – 28 aprilie 2013.
Implicarea puternică a României în festival este reflectată şi de selecţia internaţională şi selecţia Paroles de femmes a festivalului, care anul acesta au câte un film românesc în competiţie. Este vorba de două scurt metraje care au fost prezentate anul trecut în selecţia românească şi care au câştigat Premiul Organizaţiei internaţionale a Francofoniei şi Premiul publicului din România: Ea nu se ridică de Vlad Bidiviu şi Imaginary Border de Cătălina Pintea şi Corina Drăgan.
FILOSOFIA FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL TRÈS COURTS
Descoperitor de talente şi apărător al diversităţii culturale, festivalul doreşte să creeze o punte între culturi şi să democratizeze filmul. El permite astfel regizorilor din întreaga lume să îşi pună în valoare creaţiile exprimându-se la egalitate, într-un format foarte scurt, deci şi mai puţin costisitor şi adaptat unei difuzări pe multiple suporturi (mobil, TV, cinema, web…). Ficţiuni, animaţii, documentare, toate genurile sunt permise pentru a exprima cele mai deştepte, cele mai haioase sau cele mai şocante idei.
COORDONAREA
Festivalul Très Courts se află la ce-a de-a 7a sa ediţie în România unde a reuşit să crească la 20 de oraşe participante şi să se extindă şi în alte ţări din regiune. Institutul francez din România este coordonatorul Festivalului Très Courts în România, Moldova, Ungaria şi Slovacia. Larga difuzare în regiune a fost posibilă datorită reţelei culturale franceze în străinătate, unui număr important de parteneri locali şi suportului oferit de ORANGE Romania – sponsorul principal al festivalului, Altex, Organizaţia internaţională a Francofoniei şi TV5 Monde.
FESTIVAL: 3 SELECŢII ÎN COMPETIŢIE
• SELECŢIA INTERNAŢIONALĂ
45 de filme reţinute din peste 2000 de filme vizionate, reprezentând 15 ţări de la Germania la Australia, trecând prin Anglia, Danemarca, Indonezia, Iran, Japonia, România, Polonia, Rusia, SUA şi Franţa… Selecţia de anul acesta este marcată şi de emergenţa filmelor ibero-americane (Brazilia, Chile, Columbia, Spania). O temă recurentă anul acesta sunt poveştile de dragoste şi de despărţire, oscilând între râs şi plâns. Juriul internaţional este prezidat de producătoarea franceză de origine daneză Marianne Slot, producătoarea filmelor lui Lars von Trier de la Breaking the Waves la Melancholia. Este însoţită de Aïssa Maïga, actriţă în « Spuma zilelor » de Michel Gondry şi vocea lui Aya în « Aya de Yopougon » ; Jacky Beck, responsabil al sălilor de cinema Utopia din Luxembourg ; Rokhaya Diallo, editorialist şi eseist (Canal+, LCP, Itélé), Laura Tenoudji, jurnalistă (France2- Télématin) şi Philippe Germain, Delegat general al Agence du Court.
➜ Juriul internaţional va atribui 3 premii : Marele Premiu, Premiul pentru Animaţie şi Premiul pentru Originalitate, în 3 mai 2013 ora 20 la Forum des Images, la Paris.
➜ Spectatorii din întreaga lume vor decide prin vot câştigătorul Premiului internaţional al publicului, care va fi anunţat în 11 mai 2013.
• SELECŢIA PAROLES DE FEMMES
Très Courts organizează cu susţinerea Ministerului pentru Drepturile Femeii, o competiţie de filme despre condiţia femeii în lume. Pentru prima dată, premiul pentru Drepturile Femeii va fi decis de un colectiv de femei şi decernat în 4 mai 2013 ora 20 la Forum des Images, la Paris.
• SELECŢIA ROMÂNEASCĂ « AROUND THE TRÈS COURTS »
În cadrul festivalului, Institutul francez din România organizează în fiecare an, din 2007, o competiţie locală de filme foarte scurte româneşti pentru a încuraja şi a pune în valoare creaţia cinematografică locală. Anul acesta, în urma apelului la participare, au fost primite 100 de filme din toate colţurile ţării. Aceste filme au fost vizionate de juriul naţional românesc, care a selectat 22 de filme foarte scurte pentru a fi prezentate în toate oraşele din România care găzduiesc festivalul şi la Chişinău în Republica Moldova. Datorită calităţii filmelor şi a numărului important de filme de animaţie primite, s-a decis acordarea în acest an şi a unui premiu special pentru animaţie. La fel ca în cazul selecţiei internaţionale, spectatorii români vor putea vota filmele lor preferate din selecţia românească. În urma votului lor va fi acordat « Premiul publicului din România »
➜ Juriul românesc va atribui 2 premii : Marele Premiu şi Premiul pentru Animaţie, care vor fi anunţate în 27 aprilie la Cluj-Napoca.
➜ Organizaţia internaţională a francofoniei va atribui un premiu filmului românesc care valorizează cel mai bine francofonia şi valorile sale. Premiul va fi anunţat în 27 aprilie la Cluj-Napoca.
➜ Spectatorii români vor decide prin vot câştigătorul Premiului publicului din România, care va fi anunţat în 11 mai 2013.
ORAŞE ŞI ŢĂRI PARTENERE TRÈS COURTS
20 de oraşe din România: Aiud | Alba-Iulia | Arad | Baia-Mare | Bistriţa | Braşov | Bucureşti | Cluj-Napoca | Iaşi | Miercurea-Ciuc | Odorheiu Secuiesc |Oradea| Piteşti| Râşnov| Saschiz| Sibiu| Sighetul Marmaţiei | Sângeorz Băi | Timişoara| Târgu Mureş
Ungaria : Budapesta| Debrecen | Györ | Miskolc | Pécs | Szeged
Slovacia : Kosice
Moldova : Chisinau
Franţa: Bussy-Saint-Georges|Carvin| Chambéry| Cluny|Cournon d’Auvergne| Crosne| Gorron|La Rochelle|Le Haillan|Millau| Montargis|Montpellier|Paris| Plouescat|Saint-Etienne-du-Rouvray |Aigues-Vives| Cergy|Charbonnières-les-Bains| St-FargeauPonthierry| Saint Pol de Léon|
Restul lumii: Noua Caledonie| Belgia | Brazilia | Coasta de Fildeş | Teritoriile Palestiniene | Spania | Israel | Luxemburg | Liban | Maroc | Olanda | Senegal | Elveţia|
Ţări nou intrate în festival : China|Columbia|Costa Rica|Honduras|Guatemala|Mexic|Panama| Salvador|Tunisia|