GadgetParentingTrends

Reformă educaţională în Marea Britanie: ore de programare şi traininguri pentru utilizarea imprimantelor 3D

elevi calculatoareElevii din Marea Britanie ar putea beneficia de un upgrade al cunoştinţelor din domeniul digital, anunţă The Next Web. Cel puţin aşa reiese din propunerea înaintată de Ministerul Educaţiei din această ţară referitoare la reforma curriculei şcolare începând cu luna septembrie 2014, propunere ce se va afla în dezbaretere publică până în această toamnă.

Documentul, dat publicităţii azi, arată focusul pus de autorităţile din Marea Britanie pe obţinerea unor capacităţi în domeniul tehnologic de către elevii din învăţământul primar şi gimnazial.

De exemplu, elevii ar trebui să urmeze cursuri de programare, fiind încurajaţi să realizeze şi să testeze propriile aplicaţii. Noua programă de învăţământ ar trebui să conţină ore în cadrul cărora elevii să înveţe despre securitate informaţiilor online, despre limbaje de programare şi despre cum să întegreze sisteme mecanice şi electrice în creaţiile lor.  Totodată, aceştia ar trebui să aibă ore speciale de new design şi tehnologie, în care ar trebui să înveţe despre robotică şi cum să utilizeze imprimante 3D pentru a-şi putea pune în practică ideile.

Londra se află de ceva timp în lumina reflectoarelor ca unul dintre punctele importante de sprijinire a noilor talente din domeniul tehnologiei şi nu duce lipsă de startup-uri de profil, însă, în acelaşi timp, agenţiile de recrutare de forţă de muncă se confruntă cu o lipsă a tinerilor instruiţi, pregătiţi pentru a accesa joburi în cadrol companiilor cu profil tehnologic.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button