BusinessCompanii

Proiectele hoteliere generează 30% din business-ul Kuma în România

Potrivit Kuma România, unul dintre principalii producători locali de lavoare, blaturi şi mobilier pentru băi şi bucătării sub brandurile Kuma şi Nordline,  proiectele hoteliere au generat, în ultimul an, aproximativ 30% din business-ul pe piața locală, restul fiind atribuit livrărilor către centre comerciale și clădiri de birouri.

Dacă în perioada 2010-2014 s-a simțit o stagnare pe segmentul hotelier, dezmorțirea bugetelor alocate pentru amenajarea băilor din unităţile de cazare din țară s-a remarcat în business-ul companiei din acest an, proiectele din acest segment însumând 30% din cifra de afaceri realizată pe plan local, la egalitate cu valoarea produselor livrate către mall-uri.

Pe de altă parte, cea mai mare parte a business-ului local – 40% –  se datorează vânzărilor provenite din rețeaua de retail.

„Cea mai mare provocare din ultimii ani este lipsa unui echilibru în alocarea bugetelor pentru hotelurile de 3-5 stele, în special cele din zona litoralului românesc, unde reprezentanții investesc sume considerabile pentru fațade și recepții, în timp ce interiorul și, mai ales, băile sunt lăsate pe plan secund și dotate cu un buget insuficient”, a declarat Camelia Olesen, Director Executiv al Kuma România.

Potrivit afirmaţiilor sale, câţiva hotelieri din România au înţeles că aşa nu se mai poate şi au realizat cât de important este confortul oferit clientului în camera proprie. În plus, amenajarea unei băi la standarde înalte poate aduce o stea în plus unui hotel, iar, în viziunea Cameliei Olesen, şi autorităţile ar trebui să susţină acest demers.

Potrivit afirmaţiei sale, în acest moment business-ul companiei este format 80% din exporturi şi 20% din vânzări pe plan local.

Cele mai importante proiecte ale anului

În decursul ultimului an, Kuma a livrat către hotelurile din România lavoare pentru băi, cele mai ample proiecte fiind reprezentante de Hotelul Riviera din stațiunea Mamaia și Hotelul Turquoise din Venus. Cantitatea de lavoare custom-made comandate a ajuns la 400 bucăți, acestea fiind necesare atât pentru băile camerelor, cât și pentru cele publice.

„În ambele cazuri, cea mai importantă cerință  a vizat schimbarea completă a punctului central din băi, motiv pentru care am apelat la modele de lavoare personalizate, capabile să eficientizeze spațiile înguste disponibile”, a completat reprezentanta companiei.

De asemenea, potrivit Cameliei Olesen, cerințele reprezentanților hotelieri au vizat și gradul înalt de personalizare a produselor atât din punct de vedere al dimensiunilor, cât și al materialelor și culorilor.

„Nu în ultimul rând, în decizia finală, hotelierii au consultat declarațiile de performanță ale produselor conform standardelor internaționale precum și portofoliul impresionant de lucrări asemănătoare”, a subliniat Camelia Olesen.

Astfel, ținând cont de amplasarea locațiilor și de specificul acestora, specialiștii Kuma au realizat lavoare moderne, în culori deosebite – Azur și Pearl White –  care să coincidă cu nivelul de calitate și standardale impuse de ambele hoteluri.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button