Xerox România anunţă alăturarea în echipa departamentului de vânzări prin parteneri strategici a lui Bogdan Cobuz în funcţia de Enterprise Business Product Marketing Manager. Bogdan are o experienţă de 11 ani în vânzări de infrastructură hardware complexă, integrată cu soluții software, mare parte din această experienţă (8 ani) fiind câştigată din vânzarea de echipamente şi servicii Xerox.
Printre poziţiile pe care le-a deţinut de-a lungul timpului se află: Key Account Manager & Xerox Product Manager la Q’Net International SA (2011-2013) şi Key Account Manager & Senior Key Account Manager la Comservice Company (2006 – 2011), ambele companii fiind parteneri strategici Xerox.
În noua sa poziţie, Bogdan va coordona operaţiunile de vânzări de echipamente pentru birou şi va oferi consultanţă pentru toate canalele de vânzări.
Bogdan Cobuz (33 de ani) a participat la numeroase cursuri profesionale şi traininguri organizate în ţară şi în străinătate, având mai multe certificări în domeniu.
Cooptarea lui Bogdan Cobuz în echipa Xerox România urmăreşte politica globală de resurse umane a Xerox care, pe lângă promovarea oamenilor din interior, încurajează atragerea de noi talente din piaţă, oferind numeroase oportunităţi de dezvoltare profesională.
Anul trecut, alţi doi specialişti s-au alăturat echipei Xerox România: Cătălin Bogdan (Strategic Accounts Operations Director) şi Cristian Petrescu (Technology & Channels Director).
Xerox România este subsidiară a companiei Xerox, având o activitate pe piaţa locală 45 de ani. Compania oferă servicii complete de management al documentelor pentru clienţii săi, asigurând un set de beneficii precum reducerea costurilor, preluarea riscurilor de către Xerox şi optimizarea proceselor de business care includ documente.