BusinessParenting

Joburi în domeniul farma prin Bursele de Excelenţă ale reţelei DONA

Bursele de Excelenta (Small)Lanţul de farmacii DONA, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de profil, a lansat programul Bursele de Excelenţă, adresat studenţilor din anii 4 şi 5 de la facultăţile de Farmacie din 10 centre universitare din ţară: Arad, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Târgu Mureş şi Timişoara.

Prin intermediul acestor burse, studenţii vor fi integraţi într-un program de învăţare practică în farmacii, timp de o lună. Dintre aceştia, vor fi selectaţi cei mai buni tineri, care vor primi o ofertă fermă de angajare în lanţul de farmacii DONA.

“Vrem să susţinem tinerii cu potenţial şi pe cei care îşi doresc cu adevărat să devină farmacişti profesionişti. Vom investi în ei şi le vom pune la dispoziţie resurse şi infrastructura pentru a-şi dezvolta o carieră de succes: îndrumare specializată, acces la resurse educaţionale, sprijin pentru finalizarea cu bine a studiilor şi, foarte important, perspective de evoluţie rapidă şi sănătoasă în cadrul companiei”, a declarat Iuliana Morlova, Director Resurse Umane Farmaciile DONA.

Înscrierea în program se face în baza unui eseu despre motivaţia de a fi farmacist, la recrutare@farmaciiledona.ro. Studenţii cu cele mai bune aplicaţii vor fi incluşi într-un program educaţional  care prevede instruire din partea unor farmacişti cu experienţă pe parcursul unei perioade de o lună de practică. Cei mai buni tineri vor fi angajaţi de farmaciile Dona după absolvirea Facultăţii de Farmacie. În plus, aceştia vor beneficia de un amplu program de pregătire, plan de dezvoltare a carierei pe termen mediu şi lung, concediu plătit pentru pregătirea şi susţinerea examenului de licenţă şi posibilitatea de a accesa în câţiva ani poziţii de management în cadrul companiei.

Programul Bursele de Excelenţă face parte dintr-un amplu program de consolidare organizaţională, care încurajează un nou spirit bazat pe performanţă si profesionalism, prin care li se oferă tinerilor şansa de afirmare.

“Considerăm că programul Bursele de Excelenţă oferit de farmaciile DONA este unic şi cu adevărat valoros, oferindu-le tinerilor farmacişti nu doar sprijin pentru o formare profesională temeinică, ci şi un loc de muncă sigur într-o companie cu o cultură organizaţională sănătoasă”, a explicat Ovidiu Wencz, Director General Farmaciile DONA.

Reţeaua DONA are peste 1500 de angajaţi, numără peste 220 de farmacii şi deserveşte lunar mai mult de 1 milion de pacienţi din toată ţara.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button