BusinessTravel

Henri AppPort, prima aplicaţie de mobil din România destinată unui aeroport. Ce beneficii le aduce pasagerilor care tranzitează Otopeniul?

Porti de imbarcare Aeroportul International Henri CoandăCompania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi Alpha Rocas România, parte a grupului Emirates/dnata, au lansat oficial azi, în cadrul unui eveniment de presă, Henri AppPort, prima aplicaţie de mobil destinată pasagerilor care utilizează serviciile Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti.

Aplicaţia este disponibilă în mod gratuit celor care folosesc smartphone-uri cu Android şi iOS atât în limba română cât şi în engleză, potrivit oficialilor celor două entităţi, investiţia necesară în dezvoltarea acesteia fiind de circa 7.000 de euro.

“Henri AppPort este prima aplicaţie de mobil destinată pasagerilor aeroportului nostru, este o premieră naţională şi europeană, pentru că o parte din trăsăturile aplicaţiei nu se regăsesc în aplicaţiile similare ale niciunui alt aeroport din Europa. Acum şase luni au refăcut site-ul şi pagina de social media, aşa că dezvoltarea unei astfel de aplicaţii a venit în mod natural”, a comentat Valentin Iordache, director de comunicare şi PR în cadrul CNAB.

Potrivit acestuia, aplicaţia este utilă celor 22.000 de pasageri care tranzitează zilnic aeroportul Otopeni, dându-le posibilitatea utilizatorilor să urmărească cursa aeriană de care sunt interesaţi pe propriul telefon mobil şi să primească notificări în timp real odată ce situaţia zborului se modifică (check-in deschis; boarding). Astfel, călătorul este pregătit de îmbarcare în orice moment şi indiferent de locul unde se află în aeroport.

“Un călător petrece în medie două ore în Aeroportul Henri Coandă, aşa că ne-am dorit să venim în ajutorul celor care vor să folosească la maximum timpul petrecut în aeroport”, a mai spus oficialul CNAB.

Ce funcţionalităţi şi beneficii are Henri AppPort:

Panoul de zbor – Aplicaţia afişează tabela zborurilor, cu toate aterizările şi decolările momentului la care este accesată în telefonul mobil. Utilizatorul poate vizualiza orarul fiecărui zbor care decolează sau aterizează de/pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, cu actualizări în timp real.

Urmărire zbor – Utilizatorul poate alege să urmărească un zbor şi astfel va putea vedea în timp real  situaţia zborului şi informaţii detaliate despre acesta: la ce oră pleacă, la ce ghişeu se face check-in, de la ce poartă se face îmbarcarea, starea vremii în Bucureşti şi în oraşul de destinaţie etc.

Notificări de zbor – Aplicaţia trimite în timp real notificări pe telefon cu modificări în situaţia zborului ales.

Hartă aeroport – Aplicaţia arată harta aeroportului, pe toate nivelurile, cu identificarea porţilor de îmbarcare, a punctelor de check-in, a spaţiilor de servicii, a restaurantelor, cafenelelor şi magazinelor. Utilizatorul va putea identifica mai uşor drumul cel mai scurt către zbor sau serviciile de care are nevoie în aeroport.

Reduceri în aeroport – Încă de la instalarea aplicaţiei, utilizatorul primeşte 10% discount pentru produse achiziţionate din toate cafenelele şi restaurantele aeroportului. Reducerile cresc progresiv până la 20%, în cadrul unui program de fidelizare, pe măsură ce utilizatorul foloseşte, în timp, aplicaţia.

Restaurante şi cafenele – Sunt listate toate cafenele şi restaurantele din aeroport cu localizarea lor pe hartă. Utilizatorul află specificul lor, le poate evalua sau poate scrie recenzii.

Servicii – Sunt listate toate serviciile şi se arată localizarea lor. De la magazine, coafor, spaţiu de joacă pentru copii, la bancomate şi farmacie. Utilizatorul ajunge oriunde are nevoie în cel mai scurt timp.

Invită-ţi prietenii – Utilizatorii pot câştiga puncte de discount în cafenele şi restaurante dacă îşi invită prietenii în aplicaţie sau dacă vorbesc despre aceasta în reţelele sociale.

Ştefan Şerbănescu, IT Manager Alpha Rocas România, compania care a dezvoltat această aplicaţie, precizează faptul că o importantă componentă a acesti aplicaţii, care se regăseşte în premieră pentru aeroportul Otopeni, este cea de loializare a pasagerilor. “20% dintre cei 22.000 de pasageri zilnici sunt frequent fliers, călătoresc de câteva ori pe săptămână. Încercăm să îi facem să fie mai relaxaţi, având la dispoziţie toate detaliile despre zbor şi o hartă care să le arate cel mai scurt traseu până la îmbarcare, aceştia vor putea folosi acum timpul pe care îl petrec în aeroport făcând cumpărături sau mergând la restaurante”, ne-a declarat Şerbănescu.

Henri AppPort indică poziţionarea pe harta aeroportului a cafenelelor, restaurantelor, magazinelor şi a spaţiilor de servicii (farmacie, coafor, rent-a-car, bancomat, standuri de ziare), dar şi care este traseul cel mai scurt către Aeroportul Henri Coandă sau starea vremii în Bucureşti şi în oraşul de destinaţie. În plus, utilizatorii aplicaţiei beneficiază în mod exclusiv de reduceri în toate cafenelele, restaurantele şi barurile din aeroport pentru întregirea unei experienţe cât mai plăcute.

Potrivit lui Şerbănescu, aplicaţia a fost descărcată deja de 1.000 de persoane, estimările pentru următoarea jumătate de an – 12 luni fiind ca aplicaţia să fie descărcată de cel puţin 20.000 de persoane.

“Avem nevoie de o perioadă de 3-6 luni pentru a vedea evoluţia aplicaţiei pentru a face previziuni asupra noutăţilor pe care le vom aduce. Este un proiect pe termen lung”, ne-a precizat oficialul Alpha Rocas România.

Potrivit acestuia, în perioada următoare, pasagerii vor putea achiţiona bilete de avion sau face cumpărături prin intermediul aplicaţiei Henri AppPort. “Dinamica aplicaţiei ne permite introducerea ulterioară a unor noi funcţii”, a mai spus Şerbănescu.

Aplicaţii similare sunt oferite pasagerilor şi pentru alte aeroporturi europene precum Londra Heathrow, Munchen sau Atena.

Dezvoltarea Henri AppPort, a programului de fidelizare şi campania de lansare şi de promovare a proiectului au fost coordonate de Expremio Marketing sub supervizarea Alpha Rocas România. Mai multe informaţii pe http://www.henriappport.ro/.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu. În 2013, pe cele două aeroporturi ale Capitalei, CNAB a înregistrat un trafic total de 7,65 milioane de pasageri, pentru acest an fiind estimate un trafic de cel puţin 8,2 milioane de persoane.

Alpha Rocas România a fost înfiinţată în anul 1993 şi are ca acţionari pe de o parte companiile C.N. Tarom S.A. şi C.N. Aeroporturi Bucureşti şi pe de altă parte compania Alpha Flight Group Ltd. Societatea funcţionează pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă din anul 1994, furnizând servicii de catering la bordul aeronavelor româneşti şi străine şi din anul 1998, servicii de alimentaţie publică prin intermediul barurilor, restaurantelor şi cafenelelor din Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

departures board

example flight

airport map

loyalty badge

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button