BusinessStartup

Fundaţia LEADERS organizează cea de-a 5-a ediție a programului LEADERS Academy

Fundația LEADERS, sursă de idei şi oameni valoroşi, organizează în perioada 12-18 mai, la Predeal, cea de-a 5-a ediție a programului LEADERS Academy. LEADERS Academy reprezintă un program de leadership experiențial, care își propune dezvoltarea aptitudinilor de formare, motivare și conducere a unei echipe prin intermediul unor situații practice, neconvenționale.

Cea de-a 5-a ediţie a LEADERS Academy are drept invitaţi antreprenori, specialişti şi trainer-i cu experienţă, precum Rareș Manolescu, Senior Trainer Human Invest și Cornel Costea, Trainer şi Managing Partner ProActive Solutions. Printre speaker-ii acestei ediții, care vor testa abilitățile de leadership ale participanților, inclusiv în probe practice, se numără Aliz Kosza, Business Strategist și ex-CEO Fabryo, Dragoș Anastasiu, Președinte TUI Center și Eurolines, Sorin Drugan, campion navigaţie, Cristian Lupeș, dirijor.

Atât tinerii managerii, cât și antreprenorii la început de drum resimt nevoia conexiunii între obiectivele profesionale pe care şi le setează şi capacitatea lor de a-şi inspira echipele coordonate. În ultimii ani de criză economică, antreprenorii şi managerii poziţionează în plan secund entuziasmul, creativitatea și curajul de a face schimbări majore, din raţiuni ce ţin de dezvoltarea imediată a business-lui în care activează. LEADERS Academy readuce în prim-plan aceste atribute, pentru a sprijini business-urile şi reprezentanţii acestora să evolueze organic.”

Adelina Maria, Founder LEADERS School & Academy.

Conceptul de educație experiențială, utilizat la scară largă în afara țării, este implementat de către Fundaţia LEADERS și în România, pentru a suplini lipsa pregătirii academice pentru situaţii concrete. LEADERS Academy este dezvoltat in jurul a trei concepte cheie – autocunoaștere, comunicare și echipă. Printre cursurile celei de-a cincea ediție a LEADERS Academy se numără autocunoaștere prin activități de supraviețuire, comunicare prin teatru, lucru în echipă prin activități nautice.

Profilul participantului la cursurile LEADERS Academy

Până în prezent, la cursurile LEADERS Academy au existat peste 100 de participanți, principalele orașe din care provin aceştia fiind București, Timișoara, Cluj Napoca, Iași, Sibiu, Pitești, Târgu Mureș și Baia Mare.

În ceea ce privește domeniile de activitate, majoritatea participanţilor activează în domeniile bancar, automotive şi FMCG. Alte domenii numără minning, consultanţă, transporturi şi servicii.

Vârsta medie a participanților este de aproximativ 30 de ani, iar ponderea pe sexe înclină în favoarea bărbaţilor (65% dintre participanţi).

Impactul cursurilor de leadership

La începutul programului, fiecare participant își stabilește o listă de obiective și urmărește îndeplinirea lor de-a lungul programului. În ultima zi a programului, participanții creează un plan de acțiune pe care apoi îl urmăresc împreună cu managerul lor direct sau cu membrul echipei cu care lucrează cel mai aproape, în cazul antreprenorilor. La o lună de la încheierea programului, organizatorii LEADERS Academy susţin o sesiune de follow-up unu la unu cu fiecare dintre participanți, pentru a vedea rezultatele concrete ale urmăririi planului. Apoi, pe baza feedback-ului primit de la participanți, aceştia beneficiază de 10 întâlniri lunare de mentorat pe teme și cu invitați care să raspundă nevoilor lor.

Piața cursurilor de management și leadership în România

În România, managerii se confruntă cu dificultăți din punct de vedere al leadership-ului din cauza  sistemului educațional învechit (curricula, metode de predare), foarte axat pe teorie, care nu este coordonat cu realitatea de pe piața muncii. De asemenea, managerii resimt deficiențe de autocunoaștere cauzate inclusiv de mediul din multinaționale, care de multe ori optează pentru uniformizare. Potrivit reprezentanților LEADERS, antreprenorii sunt mult mai stabili din punct de vedere a relației cu ei înșiși, însă, de cele mai multe ori, își construiesc business-uri fără a avea prea multe cunoștințe legate de managementul oamenilor.

“Cea mai importantă schimbare pe termen lung ar fi ca educația să se centreze pe individ, să îl ajute să își descopere punctele forte și să nu se mai concentreze pe diminuarea punctelor slabe. Astfel, elevul/ studentul va putea sa facă în viață ceea ce îi place și nu ceea ce i-a insuflat un sistem de învățământ care îl vrea bun la toate.”, completează Adelina Maria, Founder LEADERS School & Academy.

Fundaţia LEADERS estimează că bugetul mediu pe care un tânăr manager/ antreprenor este dispus să îl investească în pregătirea prin intermediul cursurilor de management și leadership nu depășește 1.000 de euro pe an. În ceea ce privește companiile cu care colaborează LEADERS, acestea alocă un buget de 3.000 pana la 5.000 de euro anual susținerii angajaților pentru a participa în programele Fundației.

Costul de participare la LEADERS Academy 5 este de 850 de euro.

Pachetul de acces include: participarea la toate cursurile, cazare 6 zile la Hotel Orizont**** din Predeal în camere duble twin, 3 mese/zi, pauzele de cafea, mentoring lunar gratuit timp de un  an, includerea în comunitatea LEADERS (peste 3000 de membri), oportunități exclusive de job și discount-uri la evenimentele LEADERS și evenimentele partenere.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button