Pentru cea de-a patra serie a show-ului difuzat de Antena 1, Burlacul Bogdan Vlădău s-a transformat într-un veritabil gentleman modern purtând ţinute SARTO Made to Measure.
De-a lungul celor 9 episoade ale emisiunii, ce au fost difuzate în perioada 4 Iulie – 29 august, Bogdan Vlădău a purtat 10 ţinute complete create special pentru show în atelierele SARTO. Au fost alese atât costume de zi, cât şi de seară, care au avut un rol important în crearea imaginii de simbol al masculinității moderne a personajului principal.
“Experienţa made to measure este una care trebuie cu siguranţă încercată, iar la SARTO am simţit că găsesc cu adevarat hainele care mi se potrivesc. Am gândit împreunăcu consilierii lor ţinute care să mă reprezinte şi care m-au ajutat sa trec mai uşor peste emoţiile de la filmări”, spune Bogdan Vlădău, Burlacul de la Antena 1.
„A fost o plăcere şi totodată o provocare sa creăm ţinutele perfecte pentru Bogdan. Este un bărbat care ştie exact ce vrea şi ce i se potriveşte, de data aceasta rolul nostru fiind să îl inspirăm să iasă puţin din zona sa de confort. Am ales piese care să il ajute să facă faţă oricărui moment şi bineînțeles, care să îl transforme în bărbatul ideal, imposibil de refuzatde către domnișoarele înscrise în concurs”, declară Alex Moise, membru fondator SARTO.
Printre piesele inedite pe care Bogdan Vlădău le va purta în timpul show-ului se numără: sacoul portocaliu din cașmir, costumul de seară din mătasesau cămășile fine din bumbac egiptean. Toate ţinutele oferite de SARTO pentru show-ul de la Antena 1 se înscriu în tendinţele internaţionale pentru sezonul primăvară-vară 2013, dar au fost 100% personalizate pentru a se potrivi rolului şi personalităţii lui Vlădău.
Colaborarea SARTO cu emisiunea Burlacul face parte dintr-o serie de parteneriate aleconcept-boutique-ului masculin cu lumea filmului şi televiziunii. La începutul acestui an SARTO a creat colecţia capsula SUITS, inspirată de personajele binecunoscutului serial american, iar în luna iunie a asigurat ţinutele unora dintre cei mai apreciaţi tineri actori români pentru participarea la Gala Premiilor TIFF.
Hai sa fim seriosi! Taranul asta nu are nicio treaba cu stilul…Se vede ca acele haine ii stau incomod, nu este facut pt a defila in ele. Ia uitati-va la cum se imbraca Vladau pana la emisiunea asta de 2 lei, sacou la doi nasturi, totul inchis pana jos, haina pana la mijlocul palmei, asortare praf, deci se subintelege ca doamna Botezatu, aia care incalca regulile de stil cu camasi descheiate pana la buric (macar daca avea ceva pectorali de aratat) l-a obligat sa poarte haine care nu sunt din mediul lui:)