Agenția de relații publice THE PRACTICE gestionează de la începutul lunii mai contul de relații publice al BILLA România, una dintre principalele reţele de retail din ţară. Alegerea a fost facută în urma unei licitații desfășurate în lunile martie-aprilie, la care au participat mai multe agenţii de relații publice.
În cadrul acestui parteneriat, care se întinde pe o perioadă de un an, THE PRACTICE va oferi companiei BILLA România consultanță strategică pentru comunicare, dezvoltare și implementare de acțiuni ce vizează informarea corectă a presei și gestionarea relației cu jurnaliștii. De asemenea, va crea campanii de PR care vor consolida reputaţia supermarketului pe piaţa din România şi vor da un plus de vizibilitate în rândul consumatorilor dornici de produse proaspete şi naturale.
Serviciile noastre implică o comunicare specială nu numai cu consumatorii și furnizorii parteneri, dar și cu mass-media. Suntem pe piața din România din februarie 1999, având peste 72 de magazine în cele mai importante orașe și aveam nevoie de un partener cu o perspectivă inedită în comunicarea noastră de brand, care să ne susțină în demersurile privind pozitionarea supermarketului BILLA ca locaţia preferată în alegerea produselor proaspete. Ne-am îndreptat către echipa THE PRACTICE pentru că ne-a cucerit prin abordarea strategică, ideile creative şi ne-a demonstrat că înțelege foarte bine piaţa de retail”
reprezentanţii BILLA România.
Suntem încântați că un brand prestigios cum este BILLA a ales să lucreze în România cu THE PRACTICE şi avem mare încredere în succesul acestei colaborări. Domeniul retail şi FMCG este unul pe care îl cunoaștem foarte bine, printr-o experiență de comunicare îndelungată pentru clienți din acest domeniu. Ne bucurăm extrem de mult pentru acest parteneriat care înseamnă pentru noi o reconfirmare a competențelor echipei noastre în comunicare corporativă și de brand”
Oana Bulexa, Managing Director THE PRACTICE.
Axată puternic pe rezultate prin creativitate, compania este o prezență constantă pe podiumurile competițiilor de profil, fiind în prezent Agenţia Est-Europeană de Consultanţă a Anului, Agenția Anului în România (titlu deținut și în 2009), prima agenție de PR din România premiată la Cannes Lions (Silver PR Lion în 2010), singura agenţie românească deţinătoare a unui Grand Prix la o competiție internațională de PR (EMEA SABRE în 2008) sau a trofeului Global Sabre Awards (în 2011 și 2012). Compania se clasează totodată pe locul 13 în lume în clasamentul general al celor mai creative agenții de PR (conform Creative Index 2012 realizat de The Holmes Report).
THE PRACTICE este parte din Leo Burnett Group, din care mai fac parte Leo Burnett&Target, Starcom MediaVest, iLeo, 23 Communication Ideas, Digital Star, The Geeks, 2Parale, 8team și Breeze Mobile. Pe plan internațional, agenția este partenerul strategic al MSLGroup, rețeaua de relații publice din Publicis Groupe.