Parenting

Ultima lună de vară, întâia lună de porțelan, la PrioriTea

Curs de pictura pe portelanStarea de bine și crearea de frumos se îmbină, în august, iar poveștile prind culoare și imaginația preia controlul la primele cursuri de pictură pe porțelan cu Cristina Ciobanu, organizate la PrioriTea.

Absolventă a Facultăţii de Arte Decorative şi Design, secţia Ceramică, Cristina Ciobanu îşi exprimă pasiunea pentru modelarea materialului ceramic prin intermediul obiectelor de artă decorativă şi al accesoriilor din porţelan create cu sensibilitate şi migală. Artista pictează, modelează şi păşeşte cu gingăşie din real în imaginar, aducând la viaţă ideile jucăuşe cu care se identifică.

În cadrul cursurilor găzduite de PrioriTea, Cristina Ciobanu își folosește talentul și răbdarea pentru a-i îndruma pe pasionații de artă ambientală şi decorativă în conceperea de obiecte delicate, preţioase, şi, mai ales, autentice.

Spiritele creative care îşi doresc să se desprindă de cotidian îşi vor găsi locul într-o casă cu pereţi înalţi şi grădină parfumată, unde vor învăţa despre porţelan, despre pictura înainte şi după glazurarea ceramicii, pigmenţi, gradienţi şi armonia culorilor, despre decalcomanie şi fixarea culorilor prin arderea în cuptorul electric la temperaturi de peste 1000 de grade Celsius.

tea

Pofta de artă vine creând, astfel că organizatorii pun la dispoziţia cursanţilor pensule, culori şi obiecte de porţelan pe care, la finalul cursului, le vor putea păstra sau oferi în dar unei persoane dragi.

Pentru a pătrunde tainele picturii pe porțelan, pasionații de frumos trebuie să se înscrie în perioada 1-14 august, pe email, la adresa rezervari@prioritea.ro, pentru a fi unul dintre cei 10 cărora le vor fi dezvăluite secretele acestei arte.  Ședințele propriu-zise – 4 ședinte săptămânale cu durata de 2 ore – vor avea loc în perioada 15 august – 15 septembrie. Pasionații de frumos pot opta pentru o ședință (RON 85) sau pentru întregul curs (RON 300).

“Imaginaţia are cuvântul. Uneori ne şopteşte, alteori strigă de-a dreptul. E altruistă, ar face orice să iasă afară, să-i bucure şi pe cei din jurul nostru. Prin cursurile de pictură pe porţelan, mi-am propus să-i susţin pe visătorii creativi să descopere ce forme şi ce culori poartă imaginaţia lor”, spune Cristina Ciobanu, profesor / artist.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button