Conform datelor prezentate în cadrul Conferinței Naționale a Brokerilor Imobiliari de Irina Constantinescu, director coordonator al Fondului de Garantare a Creditării pentru I.M.M.-uri, există în prezent fonduri pentru programul guvernamental „Prima Casă” în valoare de 572 milioane euro, suficiente până la finalul anului 2013. De la începutul anului, au fost depuse aproximativ 6.000 de dosare, în valoare totală de 210 milioane euro.
de Marian Crăciun
În cadrul aceleiași conferințe, Mihai Gheorghe, director al Direcției de Statistică a Prețurilor din cadrul I.N.S., a anunțat faptul că în primele două trimestre ale anului 2012, preţurile au fost în creştere faţă de trimestrul patru din 2011, dar în general s-a menținut un trend descrescător pe tot anul trecut. La apartamentele, din Bucureşti s-a înregistrat o reducere de 6% a prețurilor din 2011 în 2012.
Ne bucurăm că la ediția din acest an am reușit să aducem alături de noi oficialități care ne pot oferi o perspectivă amplă a ceea ce înseamnă segment rezidențial în România anului 2013 și asupra evoluției pieței imobiliare. Am avut parte de o discuție efervescentă în urma căreia vom putea creiona niște așteptări realiste pentru perioada următoare”
Dragoș Vîlceanu, președinte Asociația Brokerilor Imobiliari.
În ceea ce privește numărul tranzacțiilor imobiliare, anul 2012 a fost unul în care s-a atins nivelul anului 2007, considerat până la momentul actual anul-record ca volum al tranzacțiilor. Nicolae Iancu, director al Direcției de Publicitate Imobiliară din A.N.C.P.I. a anunțat pentru 2012 peste 705.000 de tranzacții, iar în primele două luni ale acestui an au fost deja tranzacționate aproape 120.000 de locuințe.