AmericaTravel

Travel Trends: București – Los Angeles cu noul A380

BA MSN 0095 Rollout PaintBritish Airways lansează o nouă promoție adresată tuturor oaspetilor sai care vor călători din Bucuresti la Los Angeles cu noua aeronavă A380. Astfel, un bilet dus-întors în cabina World Traveller (economic), pe ruta București – Los Angeles, costă 704 Euro, cu toate taxele incluse. Promoția este valabilă până pe 12 iulie 2013 pentru călătorii ce vor avea loc în intervalul 1 noiembrie 2013 – 31 martie 2014.

Aeronava superjumbo cu punte dublă urmează să fie livrată companiei British Airways în luna iulie și va opera zborul Londra – Los Angeles începând cu 15 octombrie 2013. A doua rută pe care va zbura A380 are ca destinaţie Hong Kong, iar oaspeţii British Airways îşi pot face deja rezervări pentru zborurile care vor începe din 15 noiembrie 2013.

A380 va fi cea mai mare aeronavă din flota British Airways, cele patru cabine ale sale având o capacitate de 469 pasageri. Oaspeţii cabinei First vor sta în partea din faţă a punţii principale; cabina oferă 14 locuri şi este creată pornind de la actuala cabină First. Oaspeţii Club World (business) pot alege dintre cele 44 de locuri de pe puntea principală sau cele 53 de locuri de pe puntea superioară, acestea din urmă oferind o nouă configuraţie 2:3:2 în spaţiul cabinei. Cele 55 de locuri ale cabinei World Traveller Plus (economic superior) vor fi situate pe puntea superioară, în timp ce oaspeţii cabinei World Traveller pot să îşi aleagă locuri atât pe puntea principală, cât şi pe cea superioară.

British Airways este o companie aeriană globală, care oferă servicii complete, având o reţea de rute ce acoperă peste 150 destinaţii din 75 ţări. British Airways operează de pe Terminalul 5 al Aeroportului Heathrow din Londra. Terminalul 5 este destinat în exclusivitate oaspeţilor companiei şi are o capacitate de peste 30 milioane de clienţi pe an.

British Airways are o reţea globală de rute, acoperind peste 150 destinaţii din 75 ţări.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button