BusinessInvestitii

Trafic de peste 850.000 de persoane în Hornbach Timişoara

Hornbach TimisoaraÎn aproximativ un an de la inaugurarea magazinului din Timişoara, Hornbach România, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcţii şi grădinărit, a atras un trafic de 866.300 de persoane, o mare parte dintre aceştia devenind clienţi.         

“Încă de la început am avut încredere că magazinul din Timişoara va avea un real succes, iar cifrele înregistrate în numai un an de la inaugurarea sa ne confirmă acest lucru. Zilnic, Hornbach Timişoara este vizitat de peste 2.400 de persoane, majoritatea devenind clienţii magazinului”, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România.

Acesta a subliniat că magazinul a avut o frecvenţă mai ridicată din punct de vedere al traficului în lunile octombrie – noiembrie 2012 şi aprilie – mai 2013, datorită sezonului de construcţii, respectiv a celui de amenajare a grădinii.

“Cele mai căutate produse pe piaţa din Timişoara rămân, în continuare, materialele de construcţii, peste 30% din cifra de afaceri a magazinului fiind obţinută din vânzarea acestora”, a adăugat Mugurel-Horia Rusu. De asemenea, potrivit reprezentantului companiei, pardoselile şi articolele de grădină au fost şi ele foarte bine vândute, datorită calităţii şi diversităţii acestora.

Alături de materialele de construcţii, un procent important din vânzări a venit şi din proiectele de construcţii sau de amenajare, cele mai vândute dintre acestea fiind proiectele de izolare, de placare şi acoperişurile. Astfel, unul dintre cele mai vizitate departamente din cadrul Hornbach Timişoara este cel de gresie şi faianţă.

“În general, clienţii sunt foarte prudenţi când vine vorba de achiziţionarea de plăci ceramice şi îşi alocă o perioadă de timp considerentă pentru a analiza opţiunile pe care le au. Magazinul nostru din Timişoara dispune de o oferă foarte variată în acest sens – peste  20.000 de mp de gresie şi faianţă de cea mai bună calitate, mereu pe stoc – clienţii având posibilitatea să îşi aleagă modelul preferat atât în funcţie de gusturi, cât şi în funcţie de bugetul pe care îl au disponibil”, a subliniat reprezentantul Hornbach.

De asemenea, potrivit acestuia, pe lângă calitatea produselor, un alt motiv pentru care timişorenii aleg să îşi achiziţioneze plăci ceramice de la Hornbach este şi faptul că magazinul dispune de o multitudine de soluţii pentru întreţinerea produselor şi de o serie de servicii, precum cele de comenzi speciale sau de montaj. În cazul serviciului de montaj, după achiziţionarea produselor de care au nevoie, clienţii pot programa un meşter pentru a fi efectuate măsurătorile la domiciliu, urmând ca apoi proiectul să fie pus în practică de o echipă profesionistă. Lucrarea este îndeplinită conform cerinţelor clientului, la final fiind realizată şi o curăţenie în spaţiul de montaj. Pentru acest serviciu garanţia este de 2 ani, calitatea fiind cea mai bună.

Creştere cu 10% a traficului în magazin

În ceea ce priveşte serviciile, printre cele mai solicitate pe piaţa din Timişoara se numără serviciul de transport şi de comenzi speciale, care permite clientului să îşi aleagă dintr-o gamă de peste 60.000 de articole, modelul, mărimea, designul şi culoarea produsului de care are nevoie.

Reprezentantul companiei este în continuare optimist vizavi de evoluţia traficului din Hornbach Timişoara: “În următoarea perioadă, o dată cu începutul noului sezon de toamnă, estimăm că vom înregistra o creştere a traficului cu cel puţin 10%. De asemenea, o altă creştere considerentă va fi înregistrată, cu siguranţă, şi în perioada Sărbătorilor de iarnă”, a mai spus Mugurel-Horia Rusu.

Magazinul Hornbach din Timişoara a fost inaugurat în 18 iulie 2012, fiind a cincea locaţie deţinută de retailer pe piaţa locală. Acesta are o suprafaţă totală de 22.500 de metri pătraţi şi pune la dispoziţia clienţilor 120.000 de articole, dintre care 60.000 de articole permanent pe stoc şi alte 60.000 de produse la comandă.

Magazinul din Timişoara urmează modelul tuturor locaţiilor Hornbach din România. Astfel, pe o suprafaţă de 9.300 mp este situată zona de materiale destinate amenajărilor, clienţii având acces o gamă variată de produse. Printre acestea se numără vopseluri, sanitare, materiale destinate pardoselilor (gresie, faianţă, parchet), toată gama de şuruburi, unelte, covoare, tapet, perdele, etc. În acelaşi timp, pe o suprafaţă de 5.300 mp se regăseşte o zonă specială pentru produsele de grădină şi ZOO.

Spaţiul amenajat pentru grădină este atât unul interior, unde pot fi găsite plante de interior, seminţe, unelte, etc, cât şi unul de exterior unde se află plante de exterior, mobilier de grădină, fântâni şi alte decoraţiuni speciale. De asemenea, în zona de grădină sunt cuprinse toate articolele ce ţin de partea tehnică – sisteme de irigaţii, maşini de tuns iarba, unelte diverse, etc. Zona ZOO este şi ea foarte importantă, fiind unică din punct de vedere al sortimentului pe piaţa magazinelor de bricolaj. Aici clienţii pot găsi mai multe specii de peşti, acvarii şi cuşti pentru animalele de casă, hrană pentru acestea, jucării, etc.

În plus, zona Drive In ocupă un spaţiu de 7.900 mp, unde clienţii au acces la peste 2.000 de articole, dintre care şi la tuburi de canalizare şi drenaj, membrane hidroizolatoare, polistiren, acoperişuri, tencuieli, mortare, lambriuri, cherestea uscată, duşumele, gipscarton, carămizi, BCA, dale, pavaje, etc. Această zonă permite clientului să îşi achiziţioneze produsele dorite într-un mod rapid şi comod, întrucât accesul la raft este posibil şi cu ajutorul maşinilor de mare tonaj.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button