Parenting

THE PRACTICE face PR pentru pentru Timișoreana, Ciucaș și Stejar

ursus breweriesTHE PRACTICE a devenit agenția de relații publice pentru mărcile Timișoreana, Ciucaș și Stejar ale Ursus Breweries, parte a grupului SABMiller plc., începând cu luna mai a acestui an. Decizia Ursus Breweries a fost luată în urma unei licitații desfășurate în primele luni ale lui 2013, proces la care au participat mai multe agenţii importante de relații publice. THE PRACTICE coordonează deja comunicarea de PR pentru mărcile internaționale ale Ursus Breweries (Peroni Nastro Azzurro, din 2011; Redd’s și Grolsch, din 2012).

În cadrul noului parteneriat, THE PRACTICE va oferi o arie complexă de servicii specifice, de la strategie de PR și consultanță până la dezvoltarea și implementarea  proiectelor de PR, gestionarea relației cu jurnaliștii, bloggerii și liderii de opinie, managementul crizei, evenimente speciale de PR sau activări creative.

Ne încearcă multe sentimente frumoase legat de această colaborare: bucuria de a fi câștigat o licitație complexă și exigentă, în care ne-am implicat cu mult entuziasm; onoarea de a lucra pentru berea preferată a românilor, Timișoreana; mândria că Ursus Breweries a extins de la an la an parteneriatul cu agenția noastră. Vom avea ocazia să comunicăm pentru mărci din toate segmentele pieței de bere – o provocare extrem de frumoasă, căreia îi vom răspunde așa cum știm noi mai bine: cu idei creative și eficiente!”

Oana Bulexa, Managing Director THE PRACTICE

Ursus Breweries, parte din grupul SABMiller plc, este unul dintre cei mai mari producători de bere din România. Mărcile Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Peroni Nastro Azzurro, Grolsch, Azuga, Redd’s, Stejar și Pilsner Urquell.

Portofoliul Ursus Breweries cuprinde mărci cu personalități diverse și cu publicuri țintă extrem de variate, de aceea e nevoie de o cunoaștere foarte bună a nuanțelor comunicării pentru a fructifica la maxim oportunitățile fiecărei mărci în parte. THE PRACTICE a demonstrat nu numai că înțelege foarte bine industria berii în general, dar și caracterul și specificul fiecărui brand în parte. Creativă și cu entuziasm, dar și cu o experiență confirmată deja pe brandurile internaționale ale Ursus Breweries, echipa THE PRACTICE ne-a convins că putem crea împreună povești de succes și pentru Timișoreana, Ciucaș și Stejar”

Ștefan Teodorescu, Group Brands Director Ursus Breweries

SABMiller plc este una dintre cele mai mari companii de bere din lume, cu participații în societăți producătoare de bere sau acorduri de distribuție pe 6 continente. Mărcile grupului includ beri premium internaționale, cum ar fi Grolsch, Miller Genuine Draft, Peroni  Nastro Azzurro și Pilsner Urquell, precum și o gamă excepțională de mărci locale cu poziții de lider, precum Aguila, Castle, Miller Lite, Snow și Tyskie. În afara SUA, SABMiller plc este, de asemenea, una dintre cele mai mari companii din lume care îmbuteliază produse Coca-Cola.

THE PRACTICE este parte din Leo Burnett Group, din care mai fac parte Leo Burnett&Target, Starcom MediaVest, iLeo, 23 Communication Ideas, Digital Star, The Geeks, 2Parale, 8team și Breeze Mobile. Pe plan internațional, agenția este partenerul strategic al MSLGroup, rețeaua de relații publice din Publicis Groupe.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button