Parenting

Samsung lansează un nou “gadget” pentru complexuri rezidențiale și mall-uri

Samsung Electronics România lansează pe piața locală sistemul de aer condiționat DVM S, destinat mai ales marilor complexuri rezidențiale și comerciale în care este necesar controlul personalizat al temperaturii în diferitele zone.

Echipat cu un convertor Dual Smart Interter dezvoltat de Samsung, modelul DVM S este primul din gamă construit integral cu tehnologie Samsung și aduce o transformare fundamentală față de modelele predecesoare. DVM S oferă clienților o eficiență superioară și depășește cu 4% nivelul standard de performanță ESEER atins de produsele similare existente pe piață, prin tehnologia Dual Smart Inverter, care înlocuiește tehnologia Digital Scroll furnizată de Emerson Copeland la sistemele anterioare de aer condiționat.

Gradul de performanță al noului produs Samsung este crescut de tehnologia vapour injection, care face din DVM S un sistem de aer condiționat cu nivel ridicat de eficiență, indiferent de regiunea geografică în care este utilizat. Astfel, noul DVM S de la Samsung devine sistemul de aer condiționat care poate fi folosit chiar și când vorbim despre zone cu temperaturi ambientale scăzute, ca cele din regiunile nordice.

Un alt punct forte al sistemului climatizare DVM S este reprezentat de funcția auto-mentenanță. Un dispozitiv cu conexiune Wi-Fi, S-Checker, montat pe unitatea din exterior a sistemului de aer condiționat, permite aparatului să efectueze automat servicii de mentenanță, o funcție care reduce timpul total necesar pentru mentenanță de la 3 ore la mai puțin de o oră. De asemenea, S-Checker furnizează informații despre funcționarea sistemului, astfel că timpul necesar întreținerii este mult diminuat.

În plus, pentru montarea sistemului de aer condiționat este nevoie de numai 1.000 de m de țevi (lungime totală), lungimea maximă necesară instalării sistemului de climatizare fiind de 220 m, cu o diferență maximă de înălțime de 110 metri între echipamentul montat în interior și cel din exteriorul clădirilor. Astfel, indiferent dacă este vorba despre clădiri cu înălțimi medii sau mari, DVM S demonstrează o eficiență la fel de ridicată, datorită flexibilității crescute de instalare a sistemului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button