BusinessCompanii

Sameday Courier, business de o jumătate de milion de euro în T1 2014

logo_sameday courierSameday Courier, singura companie românească de curierat specializată pe livrările în aceeași zi, atât în țară, cât și în străinătate, a înregistrat o cifră de afaceri de 500.000 de euro în primul trimestru din 2014, dublu față de perioada similară a anului trecut.

Unul dintre cei mai importanți factori care au dus la creșterea cifrei de afaceri pe primul trimestru al anului în curs este creșterea volumului de livrări ultra-rapide și speciale, deși evoluții pozitive au fost înregistrate pe toate liniile de business ale companiei.

Principalele sectoare din care au provenit cele mai multe solicitări în primele trei luni ale lui 2014 au fost livrările în aceeași zi, atât la nivel local, cât și la nivel internațional, cele în regim overnight și expedierile adresate de volum.

Potrivit oficialilor Samaday Courier, pentru întreg anul 2014, compania va atinge o cifră de afaceri de aproximativ 1.5 milioane de euro, în condiții de profitabilitate.

,,Creșterea înregistrată în T1 din 2014 este, pe de o parte, urmarea firească a efortului nostru încă de la înființare. Pe de altă parte, există o nevoie tot mai ridicată în piață pentru livrările rapide, în aceeași zi – principala noastră specializare. De exemplu, faptul că noi putem livra la ore programate o comandă de la un magazin online oriunde în țară ne creează un avantaj competitiv important. De asemenea, contextul a făcut posibilă, într-o anumită măsură, și o redistribuire între jucătorii din piață. Suntem optimiști în privința felului în care va arăta întreg anul 2014 pentru noi”, a declarat Lucian Baltaru, General Performance Manager Sameday Courier. lucian baltaru

În primul trimestru al anului 2014, compania a investit într-o serie de tehnologii noi de transport la temperatură controlată, atât pentru segmentul medical, cât și pentru segmentul de food-delivery. De asemenea, Sameday Courier a investit într-un modul informatic de interconectare a sistemelor companiei cu cele ale clienților, în dezvoltarea unei noi aplicații destinate clienților pentru gestionarea livrărilor (My Own AWB) și realizarea integrării cu aplicația mobilă Lokko, ce permite chemarea unui curier 24 de ore din 24 și efectuarea de livrări programate sau în aceeași zi.

Înființată în 2007, Sameday Courier este singura companie românească specializată pe curieratul cu livrare în aceeaşi zi, în condiţii speciale de transport (temperatură, securitate etc.), în locaţii dificile, la ore prestabilite, transport de obiecte fragile sau personalizarea livrării în funcţie de nevoile fiecărui client. Sameday Courier este furnizor principal pe segmentul livrărilor în aceeaşi zi pentru firme aflate în top 1.000 companii din România.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button