Începând din 14 mai 2015, RCS & RDS crește vitezele de acces la internetul fix pentru persoanele fizice și introduce patru canale HD în grila de programe, gratuit și fără nicio obligație contractuală suplimentară. În plus, abonamentul Digi Net Fiberlink 200 va deveni Digi Net Fiberlink 300, fără nicio modificare de tarif lunar, iar clienții se vor bucura de viteze mai mari de download și upload.
Clienții companiei care au în prezent abonamentul Digi Net Fiberlink 100 vor beneficia de viteze de download de până la 100 Mbps, iar cele de upload vor crește de la 30 Mbps, până la 100 Mbps.
Vitezele de acces la internet pentru clienții Digi Net Fiberlink 300 (fostul abonament Digi Net Fiberlink 200) se vor mări automat până la 300 Mbps pentru download și până la 100 Mbps pentru upload.
Abonamentul Digi Net Fiberlink 500 oferă viteze de download de până la 500 Mbps și de upload de până la 200 Mbps. Cea mai mare viteză la internet din România se regăsește în pachetul Digi Net Fiberlink 1000, vitezele de download ajungând până la 1000 Mbps, iar pentru upload până la 200 Mbps.
„Clientii noștri sunt obișnuiți cu strategia companiei de a îmbunătăți permanent oferta de servicii și în același timp de a menține prețuri avantajoase și adaptate puterii de cumparare din România. Știm că viteza este importantă și, de aceea, vom continua să investim în evoluția tehnologiei pentru a le asigura clienților noștri, cea mai stabilă conexiune la internet.” a declarat Valentin Popoviciu, director de dezvoltare RCS & RDS.
În plus, clienţii Digi Net Fiberlink 1000 beneficiază gratuit de spaţiu de stocare de 50 GB în Digi Storage, serviciul de stocare, partajare şi organizare a datelor personale în cloud, iar cei care sunt abonaţi la Digi Net Fiberlink 500, de 20 GB. Pentru un tarif lunar de 3 RON (TVA inclusă), utilizatorii pot opta pentru un spaţiu de stocare de 50 GB, pentru 100 GB costul se ridică la 6 RON (TVA inclusă), pentru 150 GB pot contracta serviciul contra sumei de 9 RON (TVA inclusă), iar pentru 300 GB şi 1 TB, preţurile sunt de 15 RON, respectiv 30 RON/lună (TVA inclusă).
Preţurile abonamentelor Digi Net Fiberlink sunt cuprinse între 29 lei/lună (TVA inclusă) şi 55 lei/lună (TVA inclusă), iar clienţii beneficiază de cea mai mare viteză la internet din România, la preţuri competitive.
Abonament Digi Net | Lărgime de bandă de până la | Tarif lunar (TVA inclusă) | |
Download | Upload în Digi/Internet | ||
Digi Net Fiberlink 1000 | 1000 Mbps | 200 Mbps | 45 Lei / 55 Lei* |
Digi Net Fiberlink 500 | 500 Mbps | 200 Mbps | 45 Lei |
Digi Net Fiberlink 300 | 300 Mbps | 100 Mbps | 39 Lei |
Digi Net Fiberlink 100 | 100 Mbps | 100 Mbps | 29 Lei |
*tariful pentru Fiberlink 1000 este 55 Lei (TVA inclusă), iar reducerea de 10 Lei (TVA inclusă) se aplică pentru abonaţii care au contractat Digi TV Digital ṣi Digi Tel sau Digi TV Digital ṣi Digi Mobil din oferta curentă.
În plus, începând de astăzi, compania va adăuga în grila de programe, patru canale HD, disponibile în pachetele de televiziune digitală prin cablu. Astfel, abonaţii la Digi TV prin cablu digital vor viziona gratuit canalele de televiziune Digi Sport 3 HD, AXN HD, HBO Comedy HD și Cinemax HD.
Pentru a urmări canalele HBO Comedy HD şi Cinemax HD, clienţii trebuie să aibă activată extraopţiunea HBO sau HBO Makpack. Abonații care utilizează CAM-uri HD, precum și cei care dețin decodoare HD dar nu vizualizează automat noile canale în grilă, vor trebui sa facă o scanare automată a grilei pentru recepționarea celor 4 noi programe în format HD.
“Continuăm strategia de a le oferi clientilor noştri continut diversificat şi relevant, pentru a satisface preferinţele întregii familii. Totodată, calitatea superioară a imaginii HD aduce un avantaj în plus clienţilor noştri cand vizionează producţiile cinematografice oferite de AXN HD, HBO Comedy HD, Cinemax HD, dar şi atunci când urmăresc cu emoţie cele mai importante competiţii sportive interne şi internaţionale.” a adaugat Valentin Popoviciu, director de dezvoltare RCS & RDS.
Preţurile abonamentelor Digi TV digital încep de la 29 lei (TVA inclusă), în grila de programe regăsindu-se peste 100 de canale. În prezent, în oferta de servicii de televiziune digitală şi prin satelit sunt până la 27 de canale în format HD. Preţurile abonamentelor şi numărul de canale variază în funcţie de pachetul de servicii pentru care optează clienţii.