Samsung Electronics, unul dintre principalii jucători de pe piaţa internaţională de produse electronice a înregistrat un profit trimestrial record, graţie mai ales vânzărilor de telefoane mobile inteligente.
Astfel, potrivit unui raport al companiei sud coreene, profitul net s-a ridicat la 7,15 trilioane woni, sau 6,4 miliarde de dolari, de la 5,05 trilioane de woni în perioada similară a anului trecut. Totodată, profitul Samsung a fost mai mare chiar comparativ cu trimestrul anterior.
Rezultatele Samsung contrastează cu cele ale rivalului Apple, care a raportat recent o scădere a profitului trimestrial, prima din ultima decadă. Anul trecut, Samsung a reuşit să depăşească Apple în cursa pentru cel mai mare producător de smartphone-uri din lume.
Cel mai recent produs Samsung, Galaxy S4 este aşteptat să intre în magazine chiar de sâmbăta aceasta. Analiştii se aşteaptă ca vânzările acestui gadget să atingă pragul de 22 de milioane de unităţi chiar din al doilea trimestru al acestui an.