BusinessCompanii

PayPal păstrează trendul și lansează noi versiuni localizate în Serbia și Georgia

PayPal lansează versiunile localizate pentru Serbia și Georgia într-un moment în care sectoarele online și e-commerce sunt pe un trend ascendent. Astfel, PayPal oferă pentru prima oară consumatorilor din aceste țări posibilitatea de a-și crea conturi și de a face achiziții pe plan global. 

În Serbia, apetitul pentru achiziții online crește, un studiu Gemius citat de IAB Europe arătând că 41.57% dintre utilizatorii sârbi de internet au cumpărat online în 2012, cei mai activi fiind cei cu vârste de 25-34 de ani. Aceeași tendință se remarcă și în Georgia, unde statisticile Băncii Naționale din această țară indicau, la începutul anului trecut, un volum record de tranzacții online, în creștere cu 162% față de anul precedent.

Suntem încântați să putem oferi consumatorilor din Serbia și Georgia o soluție rapidă și convenabilă pentru a face achiziții online. Aceasta este propunerea noastră globală și lansarea versiunilor localizate pentru Serbia și Georgia reprezintă o concretizare a promisiunii noastre de a extinde serviciile PayPal în noi țări din Europa și Balcani”,

Damien Perillat, Regional Director Central Eastern Europe & Balkans.

Versiunile localizate nou lansate sunt disponibile la adresa www.paypal.com/rs pentru Serbia și la www.paypal.com/ge pentru Georgia. La momentul lansării în Serbia și Georgia, PayPal oferă în primă fază servicii consumatorilor individuali, urmând ca funcționalități adiționale să fie lansate treptat.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button