How to Web, cel mai important eveniment dedicat inovaţiei şi antreprenoriatului din Sud-Estul Europei, ajunge în acest an la cea de a patra ediţie internațională şi transformă încă o dată Bucureştiul în capitala tehnologiei din regiune.
Evenimentul se va desfăşura pe 20 şi 21 noiembrie la Crystal Palace Ballrooms şi va aduce faţă în faţă peste 800 de participanţi şi vorbitori internaţionali de calibru. În paralel se va desfăşura şi cea de a doua ediţie a Startup Spotlight, competiţie şi program de orientare adresat celor mai performante 32 de startup-uri din regiune care vor fi selectate de un juriu internaţional şi vor beneficia pe durata celor 4 zile ale programului de mentorat, întâlniri cu investitori şi reprezentanţi ai unora dintre cele mai apreciate acceleratoare din lume, precum şi sesiuni de pitching.
Ediţia din 2013 a How to Web va aborda teme precum inovaţia în tehnologie, dezvoltarea de produse şi aplicaţii pentru dispozitive mobile, software-as-a-service şi jocuri pe calculator, extinderea afacerilor web pe pieţe globale şi finanţarea acestora, precum şi avantajele şi provocările pieţei est-europene.
Printre cei mai importanţi invitaţi ai evenimentului din acest an se numără Tal Siach (Co-Fondator şi CMO Vizual.ly, Israel), Philipp Kandal (Co-Fondator şi CTO Skobbler, Germania şi România), Adii Pienaar (Co-Fondator şi CEO Woo Themes, Africa de Sud), Kei Shimada (Director of Business Development Dentsu, Japonia), Alex Barrera (Chief WOWness Officer Press42.com, Spania) sau Michael Levit (Fondator Spigot si Managing Partner Founders Den, US).
Ediţia precedentă a Startup Spotlight a adus alături de echipele participante 12 dintre cele mai importante acceleratoare de afaceri web din lume, printre care se numără Springboard, Seedcamp, GrowLab, Mozilla WebFwd sau HackFwd. În plus, cele mai bune echipe au avut ocazia să îşi prezinte produsele pe scena principală a How to Web, iar câştigătorii au fost răsplătiţi cu premii cash în valoare de 20.000 de dolari.
Startup Spotlight 2013 păstrează același format și premii, și pune start-up-urile faţă în faţă cu reprezentanţi ai unora dintre cele mai apreciate fonduri de investiţii şi acceleratoare la nivel mondial. Printre invitaţii care vor oferi feedback echipele participante îi amintim pe Jon Bradford (Managing Director TechStars London, UK), Carlos Espinal (Partener Seedcamp, UK), Rune Theill (Co-Fondator Rockstart Accelerator, Olanda), Lyuben Belov (Co-Fondator LAUNCHub, Bulgaria), Dylian Dimitrov (Fondator Eleven Startup Accelerator, Bulgaria) sau Sitar Teli (Managing Partner Connect Ventures, UK).
Echipele care dezvoltă produse inovative pot aplica online la http://startupspotlight.co pentru a participa la cea de a doua ediţie a programului. Inregistrarea se poate face online pe site-ul evenimentului http://howtoweb.co.
How to Web se adresează inovatorilor în tehnologie, antreprenorilor web, dezvoltatorilor de produse în zona web, companiilor de outsourcing interesate de inovație, investitorilor și tuturor celor interesați de tehnologie și web.