Life&StyleParenting

Fotbalist, rocker sau Don Juan? Află ce a fost primul bărbat din familie cu aplicația „Strămoșul tău” de la Muzeul Antipa

muzeul-antipaAgenția de creaţie The Geeks a realizat pentru Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa o aplicație de Facebook denumită sugestiv „Strămoșul tău”, prin care fanii muzeului sunt invitaţi să descopere într-o manieră amuzantă cum arăta cu adevărat lumea acum mii de ani.

La accesarea aplicației, utilizatorilor li se generează o imagine care ilustrează o tipologie de strămoș. Primul detectiv, primul fotbalist, primul rocker, primul Don Juan sunt doar câteva dintre aceste tipologii.Rocker

„Este pentru prima dată când dezvoltăm pentru Muzeul Antipa o aplicație care are ca menire atragerea publicului, în special a celui tânăr, către noi, care cel puțin în ultimii 10 ani, am acordat atenție percepției publice asupra expunerii permanente, comunicării programelor dedicate publicului etc. Dincolo de strictețea cu care urmărim transmiterea informației științifice, prin tot ceea ce postăm pe site și pe pagina de Facebook, am încercat să promovăm și imaginea prietenoasă, deschisă a Muzeului. Aplicația „Strămoșul tău” face tocmai acest lucru”, a declarat Aurora Stănescu, Head of Public Relations, Cultural Marketing & Educational Programs Department, Muzeul Național de Istorie Natural Grigore Antipa.

Înființată în urmă cu 3 ani, The Geeks este o echipă ce reunește competențe de strategie în comunicare, creație și implementare web. Agenția a dezvoltat proiecte pentru mărci precum Vodafone, Petrom, Samsung, Groupama Asigurări, Zile și Nopți, Fairy, Pilot Frixion, IQads sau World Vision.

FotbalistThe Geeks este parte din Leo Burnett Group, din care mai fac parte Leo Burnett, Starcom MediaVest Group, 23 Communication Ideas, THE PRACTICE, iLeo, Digital Star, 2Parale, 8team și Breeze Mobile.

Din 1994 şi până în prezent, grupul şi-a extins aria de expertiză prin companii specializate în creaţie, media, relaţii publice şi comunicare digitală, fiind cel mai dinamic şi mai premiat grup de comunicare din România – cu un palmares de aproape 300 de premii şi nominalizări la cele mai prestigioase festivaluri de profil. Portofoliul de clienţi al celor 10 companii însumează peste 100 de clienţi locali şi internaţionali pentru care creează poveşti de succes.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button