De unele locuri ne leagă sentimente puternice, amintiri clădite în timp, tradiții care ne lipsesc. Inspirate de fiecare dintre aceste acestea, Iutta și La Blouse Roumaine organizează campania Dor de românesc, în cadrul căreia își propun să colecționeze cele mai frumoase doruri pentru diferitele regiuni ale țării.
Cu această ocazie, pitorescul fiecărei zone este surprins și redat prin motive specifice și încărcătură simbolică sub forma unei noi colecții. Aceasta este lansată sub același nume ca al campaniei, luând forma sloganului cu care Iutta a pătruns pe piață: Dor de românesc. Gențile din noua colecție pot fi achiziționate de pe site-ul www.iutta.ro, unde sunt disponibile sub forma unui catalog online.
Colecția conține genți lucrate din material textil și piele naturală, policromatice, cu motive reprezentative din șase regiuni importante ale țării: Transilvania, Oltenia, Muntenia, Bucovina, Basarabia și Moldova, urmând ca aceasta să se extindă pe parcurs. Motivele alese sunt inspirate din tradiția fiecărei zone și exprimă principalele valori ale acestora, putând fi regăsite și în arhitectura veche, în straiele populare, în picturi și sculpturi tradiționale sau alte elemente pur românești.
Nicoleta Chirica, designer și fondator Iutta, povestește de unde a pornit colecția: ”Este o idee la care lucrăm de foarte mult timp și care a luat naștere din simplul motiv că avem regiuni puternice din punct de vedere cultural și spiritual, care merită redate și, mai ales, purtate. Prin noua colecție Iutta, dorim să readucem atmosfera zonei de care ne simțim cel mai legați. Purtând fiecare geantă în parte, purtăm, de fapt, dorul pentru regiunea pe care aceasta o simbolizează. Conceptul colecției, care se reflectă fidel și în miza campaniei, a fost construit și gândit pentru a valorifica sentimentele de dor, dovadă a atașamentului puternic față de specificul românesc.”
Descoperirea celor mai potrivite motive tradiționale pentru colecție și, mai ales, aflarea poveștii din spatele lor au putut fi realizate cu ajutorul Ioanei Corduneanu, de la Semne Cusute. Așa cum blogul Ioanei spune, semnele cusute sunt cele pe care oamenii le-au purtat și le-au luat cu ei peste tot: la lucru, la Sărbătoare, dincolo de viață. Și aceste semne pot fi purtate acum, cu Dor de românesc.
De asemenea, pentru modelele tradiționale utilizate, de un real ajutor a fost și Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, care a susținut și a încurajat noua colecție Iutta, dându-și acordul pentru utilizarea semnelor tradiționale ce au inspirat designul Dorului de românesc.
Campania Dor de românesc este realizată prin asociere cu La Blouse Roumaine, o comunitate recunoscută pentru implicarea susținută în promovarea valorilor românești la nivel internațional.
Vorbind despre motivele pentru care s-a alăturat campaniei inițiate de Iutta, Andreea Tanasescu, fondator La Blouse Roumaine, a spus că: “Am acceptat cu mare bucurie și entuziasm invitația echipei Iutta de a participa la campania Dor de românesc. Pe 24 iunie 2013, din dor de românesc, s-a născut Ziua Universală a Iei. Acum, împreună cu Iutta, vom continua povestea semnelor cusute pe ii printr-o incursiune în lumea fascinantă a sentimentului minunat născut doar în limba română: dorul. Designul inspirat din tradiția noastră cunoaște o renaștere indiscutabilă, conștiințele s-au trezit, iar Iutta, prin creațiile sale, exprimă cât se poate de bine această adevărată mișcare culturală. Comunitatea La Blouse Roumaine sprijină și susține creativitatea românească, designul și produsele Made in Romania.”
În cele ce urmează, pe pagina La Blouse Roumaine se dorește colecționarea a cât mai multor doruri exprimate sincer și puternic față de zona țării pe care fiecare o preferă. Inițiativa este susținută de un concurs ce va avea loc pe durata desfășurării campaniei, prin care cele mai apreciate trei doruri vor primi cadou genți Iutta din noua colecție, imprimate cu motive din regiunea preferată.
Buna ziua! Cum as putea achizitiona o geanta din colectia” dor de romanesc” ? Peste doua saptamani este ziua de nastere a mamei mele si a fost extrem de impresionata de aceasta colectie!
Nr de telefon 0736 613 756
Astept un raspuns in cel putin o saptamana. Va multumesc!
site http://www.iutta.ro / email: contact@iutta.ro