Compania iQuest, specializată în dezvoltarea de soluţii şi servicii customizate de software, a încheiat anul 2014 cu o cifră de afaceri de 26,8 milioane de euro, în creștere cu peste 7% față de anul anterior, și 15 clienți noi în portofoliu. Segmentul de clienți cu cea mai mare creștere în cifra de afaceri, de 69%, a fost cel de Technology, urmat de Life Sciences, cu o creștere de 18% și Telecom, cu 14%. În prezent, echipa iQuest numără peste 600 de oameni, iar compania dorește să crească numărul de specialiști până la finalul anului și urmează să își mute sediul din Cluj-Napoca într-o clădire de birouri cu o suprafață de peste 6.000 m², amplasată în centrul orașului.
Anul trecut a însemnat pătrunderea iQuest pe noi piețe din Europa de Est – Polonia, Ucraina, Rusia, iar acest lucru a presupus și deschiderea unui nou birou la Varșovia, care să sprijine strategia de extindere a companiei. De asemenea, pentru acest an, planurile de extindere a business-ului includ și discuții cu potențiali clienți din Asia.
În 2014, iQuest a continuat să crească investițiile în dezvoltarea de produse și soluții proprii sau pe platformele partenerilor. De asemenea, pentru a-și susține poziția în anumite industrii și domenii, compania a investit foarte mult și în specializarea angajaților și chiar în dezvoltarea unor noi competențe, în vederea menținerii unui avantaj competitiv pe piață. Anul trecut, portofoliul iQuest a crescut cu 15 clienți noi, majoritatea din verticale precum Technology sau Telecom.
Cornelius Brody, Chairman of the Board iQuest
„Ca în fiecare an, urmărim creșterea business-ului atât prin extinderea proiectelor în relațiile cu clienții tradiționali, cât și prin pătrunderea pe noi piețe sau achiziționarea de clienți în zonele unde suntem deja prezenți. Întregirea portofoliului iQuest cu serviciile de integrare și dezvoltarea de produse proprii ne facilitează această strategie”
Cornelius Brody, fondatorul iQuest
Parteneriatele profesionale reprezintă, de asemenea, un atu al iQuest, compania reușind să aducă un plus de valoare clienților prin colaborarea cu unii dintre cei mai importanți jucători la nivel global din anumite domenii specifice, cum este Big Data (Amazon, Pivotal) sau e-commerce (hybris). Recent, iQuest a obținut premiul hybris pentru cel mai bun partener din rețea pe piața EMEA, ceea ce certifică valoarea adusă pe piață de partenariatul hybris-iQuest.
Potrivit iQuest, cele mai căutate soluții IT pe plan local în 2014 au fost cele cloud, mobile și e-commerce, în timp ce, pe plan global, cele mai solicitate soluții au fost cele de tip Big Data și Analytics, Internet of Things/Machine-to-Machine, cloud și e-commerce.
Creșterea echipei și un nou sediu, în centrul Clujului
În prezent, iQuest numără peste 600 de angajați în toate locațiile, cea mai mare echipă fiind cea din Cluj-Napoca, unde lucrează aproximativ 380 de oameni. Însă și centrele din Brașov, unde compania are peste 130 de angajați, Sibiu sau Craiova cresc pe măsură ce business-ul se dezvoltă.
În ceea ce privește pozițiile pentru care iQuest va recruta anul acesta, mixul de roluri este dat de nevoile de business și variază și în funcție de locația geografică. Însă pe lângă pozițiile clasice pentru care a recrutat până acum, în 2015 compania își propune să recruteze și pe poziții care să susțină actualul model de business, precum Business Analysts, Solution Architects, Business Developers și Project Managers.
Ceea ce diferențiază iQuest în continuare pe piața profesională de IT este faptul că pune accent nu doar pe competențele tehnice ale angajaților și pe dezvoltarea lor, ci pe un mix între competențe tehnice, soft skills și know-how în industrii specfice. Compania ia în considerare acest mix atât în politicile de recrutare, cât și în programul intern de Career Management. În acest sens, în 2015 compania își propune să extindă și să rafineze programul iQuest University, care include toate experiențele de învățare, atât la nivel tehnic, cât și la nivel de soft skills și cunoștințe de business.
Anul acesta, compania își va muta sediul din Cluj-Napoca într-o clădire de birouri de clasa A, amplasată în centrul orașului, pe platforma fostei fabrici Flacăra. Suprafața totală a terenului este de aproximativ 18.200 m², fapt ce va permite amenajarea unor spații verzi generoase, birourile propriu-zise urmând să ocupe în jur de 6.000 m².
Cornelius Brody preia funcția de Chairman of the Board, iar Jürgen Samuel devine noul CEO al iQuest
În contextul expansiunii geografice și al complexității business-ului, iQuest a considerat oportună adăugarea unui plus de experiență managerială și acordarea de putere decizională Board-ului existent, care, începând cu 1 ianuarie, validează strategia pe termen lung propusă de echipa executivă.
Astfel, Cornelius Brody, fondatorul iQuest, va prelua funcția de Chairman of the Supervisory Board, din care mai fac parte și Octav Chicinaș, Richard Roy și Sebastian Muller.
Ca urmare, noul CEO al iQuest va fi Jürgen Samuel, fost executiv în cadrul mai multor companii multinaționale din domeniul tehnologiei, precum Sicap AG, Siemens IT Services, Oracle Germania sau Sony Germania.