Născut în Franţa la Cognac, într-o familie de viticultori Grande Champagne, Patrick Mariuz şi-a petrecut mare parte din copilărie alături de unchiul său, proprietar al unor podgorii renumite, a căror struguri erau folosiţi pentru producţia de coniac. Pasiunea şi dedicaţia unchiului său pentru coniac i-au fost transmise încă de atunci. Deloc întâmplător, după terminarea studiilor, Patrick Mariuz s-a alăturat familiei Rémy Martin, unde împreună cu o echipă experimentată a descoperit secretele elaborării Rémy Martin Fine Champagne Cognac. Din 1989 este Ambasador Internaţional Rémy Martin, transmiţând mai departe clienţilor din toată lumea, prin traininguri şi degustări, pasiunea sa pentru coniac. În continuare, puteţi să aflaţi mai multe despre profesia sa.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră faptul că sunteţi International Ambassador Rémy Martin?
Sunt foarte pasionat de Casa Rémy Martin, care este simbolul elitei coniacului, respectiv a Fine Champagne Cognac, băuturi definitorii pentru ceea ce înseamnă calitate şi lux. Rolul meu este să comunic despre acest brand valoros şi, totodată, să coordonez programe educaţionale dedicate partenerilor şi distribuitorilor, programe care au la bază valorile Rémy Martin.
Care sunt atribuţiile acestei titulaturi de International Ambassador?
Înainte de toate, trebuie să spun că fără pasiunea pentru cultura coniacului nu poţi ajunge să ai o carieră în acest domeniu. Activităţile şi atribuţiile mele principale sunt concentrate pe promovarea brandurilor Rémy Martin şi Louis XIII în cadrul reţelei noastre de distribuitori din întreaga lume şi pe susţinerea de sesiuni, seminarii în diferite ţări sub cupola Academiei Rémy Martin. Dar îmi face plăcere că printre atribuţiile mele se numără şi întâmpinarea oaspeţilor Casei Rémy Martin pe domeniile sale în inima regiunii Cognac din Franţa. În cadrul Casei Rémy Martin, sunt parte a echipei de enologie şi raportez celui care ocupă funcţia de director Rémy Martin Estates & Oenology.
Există o şcoală care să pregătească specialişti ca dumneavoastră?
Da, şcoala Rémy Martin, locul unde am căpătat experienţă, unde am reuşit să-mi croiesc o carieră. Dar acest lucru n-ar fi fost posibil fără a trăi în inima regiunii Cognac, locul prin care se identifică acest brand valoros Rémy Martin, care oferă un excelent know-how tuturor celor aflaţi sub cupola sa.
Sunteţi International Ambassador din 1989 şi aţi vizitat multe ţări, dar niciodată România. Ce loc v-a impresionat cel mai tare şi cum vă aşteptaţi să descoperiţi Bucureştiul?
Într-adevăr, am fost în foarte multe ţări de pe toate continentele, ţări importante din punct de vedere al pieţei de desfacere pentru Rémy Martin. Surprinzătoare a fost pentru mine India, unde am avut parte de schimburi interesante de cunoştinţe şi experienţe.
Pentru prima dată în România, dar pregătit de către colegii mei cu informaţii despre ţara voastră. Am aflat despre frumuseţea pădurilor, despre peisajele superbe… . În schimb, mi-am rezervat câteva zile în plus pentru a descoperi Bucureştiul.
Cum poate cineva recunoaşte un coniac de calitate?
În primul rând, pe sticlă trebuie să fie specificată originea – Fine Champagne Cognac – denumire protejată prin lege în Franţa, şi care se acordă numai băuturilor care respectă standarde stricte. De asemenea, un coniac de calitate se distinge prin bogăţia şi intensitatea aromelor, caracteristici care demonstrează veridicitatea şi calitatea premium oferită de băuturile Rémy Martin, definitorii pentru eticheta de Fine Champagne Cognac.
Cum şi când se savurează un cognac? Cu ce feluri de mâncare se potriveşte?
Se poate servi simplu, cu gheaţă sau în cocktailuri. Deci, în moduri diferite pentru că, până la urmă, este vorba de inspiraţia şi dispoziţia de moment. Este o băutură potrivită atât întâlnirilor, evenimentelor de familie, cât şi pentru celebrarea momentelor importante din cariera de business.
Referitor la asocierea cu mâncarea, trebuie să exemplific folosindu-mă de categoriile de băuturi oferite de Casa Rémy Martin. Astfel VSOP se potriveşte cu brânză cu mucegai şi cu toate felurile de peşte (peşte crud, sushi, sashimi, somon). Coeur de Cognac merge de minune cu deserturile ce conţin fistic, marmeladă sau sunt preparate cu ciocolată albă. XO însoţeşte perfect deserturile tale preferate, fie că sunt tarte cu fructe, cu ciocolată şi arome fructate, fie cu foie gras.
————————————————————————————————————————
Istoria Casei Rémy Martin începută în anul 1724 se confundă cu istoria unei familii, o familie de viticultori, care de cinci generaţii este ghidată de aceeaşi pasiune. Unul dintre secretele coniacului produs de Rémy Martin este solul regiunilor Grande Champagne şi Petite Champagne, singurele care asigură condiţiile ideale pentru cultivarea soiurilor de struguri folosiţi în producţia de coniac. Băuturile distilate provenite din aceste regiuni au cel mai mare potenţial de învechire şi de aceea sunt extrem de preţuite.
Este nevoie de timp şi talent pentru a scoate la iveală esența coniacului. Astfel, eaux-de-vie (distilatele) obținute sunt învechite vreme de câteva decenii în butoaie de stejar Limousine și armonizate apoi în amestecuri de către Cellar Master-ul Rémy Martin.
Fine Champagne Cognac este singurul blend, amestec, obținut din două regiuni protejate prin Appellation d’Origine Contrôlée (AOC), ceea ce certifică în mod oficial calitățile unice ale coniacului obţinut din podgoriile Grande Champagne și Petite Champagne. Din anul 2011, Rémy Martin este deținut de către Grupul Rémy Cointreau.