BusinessCompanii

IKEA, profit net de 3,3 miliarde de euro! Unde sunt cele mai mari vânzări?

IkeaÎn anul fiscal 2014 (1 septembrie 2013 – 31 august 2014), IKEA Group a înregistrat un profit net de 3,3 miliarde de euro. Condițiile pieței au continuat să se îmbunătățească, iar cele mai bune performanțe au fost obținute în China și America de Nord, în timp ce în Europa trendul este ascendent. Magazinele din IKEA Group au primit în jur de 716 milioane de vizitatori, în timp ce peste 1,5 miliarde de vizite au fost înregistrate pe  site-ul www.IKEA.com.

Peter Agnefjäll, Preşedinte și CEO, IKEA Group
Peter Agnefjäll, Preşedinte și CEO, IKEA Group

Anul fiscal 2014 a fost un an bun pentru IKEA Group. Sunt mândru de creșterea obținută prin intermediul canalelor noastre de vânzări: în magazinele existente, în cele deschise recent, precum și în comerțul electronic. Am atins câteva repere importante pentru ne a îndeplini obiectivul de a deveni independenți din punct de vedere energetic și am avut o creștere a vânzărilor de 58% pentru produsele care le permit oamenilor să aibă un stil de viață sustenabil. Sustenabilitatea este o parte integrantă a strategiei noastre”, a declarat Peter Agnefjäll, Preşedinte și CEO, IKEA Group.  

Vânzările au crescut cu 5,9% față de anul anterior, ajungând la 28,7 miliarde de euro. Alături de veniturile obținute din chiriile pentru centrele comerciale, veniturile totale obținute s-au ridicat la 29,3 miliarde de euro (+2,8%).

IKEA Group și-a mărit cota de piață în aproape toate țările în care este prezentă și a deschis un magazin într-o nouă țară – Croația. Cele mai mari vânzări au fost înregistrate în Germania, Statele Unite, Franța, Rusia și Marea Britanie.ikea vanzari

Avem planuri ambițioase de creștere și, în același timp, ne-am luat angajamentul de a avea un impact pozitiv asupra oamenilor și planetei. Dimensiunea afacerii noastre ne oferă oportunitatea unică de a face schimbări pozitive în societate. Un exemplu este transformarea becurilor LED în produse mai avantajoase și atractive”, afirmă Peter Agnefjäll.

Folosind resurse proprii, IKEA Group a produs energie regenerabilă care reprezintă echivalentul a 42% din totalul energiei consumate. În acelaşi timp, IKEA Group  își propune ca până la finalul anului 2015 să investească 1,5 miliarde de euro în proiecte de energie regenerabilă, în special pentru parcuri de colectare a energiei eoliene și panouri fotovoltaice.

În semn de mulțumire pentru angajații IKEA, în anul fiscal 2014, a fost rezervat un fond de 200 de milioane de euro pentru noul program de loialitate Tack!, iar suma pentru One IKEA Bonus a crescut cu 98 milioane de euro.

Un element de bază în obținerea performanței este perspectiva pe termen lung și nu urmărim să creștem doar profiturile pe termen scurt. Ne străduim constant să concepem produse mai bune la prețuri mai mici pentru clienții noștri și facem investiții substanțiale în viitorul nostru,” a adăugat Peter Agnefjäll.

ikea

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button