Sony lansează noua gamă de produse revoluționare, care vor schimba radical modul în care consumatorii se joacă, privesc, ascultă muzică sau creează. Compania a anunțat smartphone-ul XperiaTM Z1, o nouă serie revoluționară de camere foto, noul Handycam 4K și laptopurile VAIO® Fit multi-flip™ PC.
Kazuo Hirai, Președinte și CEO al Sony Corporation, a prezentat noile produse în cadrul IFA, cel mai mare târg dedicat produselor electronice. Noua gamă de electronice, condusă de revoluționarul smartphone -Xperia Z1- este menită să valorifice puterea One Sony îmbinând tehnologiile inovatoare Sony cu design-ul de ultimă oră, pentru a furniza experiențe de primă clasă pentru consumatori.
Noul Xperia Z1 combină cele mai recente tehnologii mobile de la Sony într-un corp cu un design superb, oferind performanțe fără egal ale camerei, aplicații pentru conectarea și distribuirea conținutului pe rețelele de socializare și acces imediat la o gamă variată de experiențe de entertainment.
”Xperia Z1 este primul produs în care am concentrat atâtea tehnologii de top, o suită completă de servicii de divertisment, totul împachetat într-un produs mobil cu un design elegant. Doar Sony are tehnologia performantă și experiența bogată pe segmentul electronicelor pentru consumatori și utilizează constant feedback-ul consumatorilor, putând aduce un asemenea smartphone pe piață”, a declarat Kazuo Hirai.
Printre produsele dezvăluite la IFA în Berlin, se numără:
Xperia Z1
Xperia Z1 este un smartphone premium rezistent la apă, care îmbină cele mai performante tehnologii de la Sony, design, conectivitate și o cameră foto unică și revoluționară. Camera încorporată de noul Xperia Z1 oferă același nivel de calitate și performanță ca o cameră foto compactă digitală, grație lentilelor ”G Lens”, senzorului mare de imagine CMOS “Exmor RS for mobile”, și procesorului de imagine “BIONZ for mobile”. Smartphone-ul dispune de o suită de aplicații și efecte speciale pentru fotografie, opțiuni pentru rețelele sociale și funcții inovatoare de căutare grafică, dar și multe alte aplicații care vor fi disponibile ulterior.
După ce fotografiază, utilizatorii pot să încarce și să posteze automat pozele în PlayMemories Online, un serviciu de cloud pentru imagini, cu opțiunea “All-sync”. Acest serviciu poate fi accesat oricând, prin smartphone, tabletă sau PC. Xperia Z1 este compatibil cu o gamă largă de produse, pentru o experiență mai bogată.
Cyber-shot™ QX10 and QX100
Noile modele Cyber-shot™ QX10 și QX100 introduc un nou concept de brand în imaginea digitală. Acestea îți pot transforma smartphone-ul
într-o cameră profesionistă, fiind partenerii perfecți pentru smartphone-uri, inclusiv pentru noul Xperia™ Z1. Camerele pot fi conectate wireless cu telefonul tău, astfel încât pot fi utilizate fie împreună smartphone-ul, fie individual. Noile camere sunt echipate cu un senzor de înaltă rezoluție, zoom optic, stabilizator optic și funcții de control manual, conectivitate prin NFC și wi-fi, dar și opțiunea de filmare HD.
FDR-AX1 4K Handycam
După ce a revoluționat segmentul de electronice pentru consumatorii casnici cu televizorul BRAVIA® 4K, Sony lansează noul FDR-AX1, pentru cei care doresc să își păstreze amintirile la o rezoluție fără egal.
VAIO® Fit multi-flip™ PC 15A/14A/13A/11A
VAIO® Fit multi-flip™ este un laptop premium, cu un design unic, care permite utilizatorilor să transforme ușor laptopul în tabletă, prin simpla rabatare a ecranului. Tot prin rabatare, utilizatorii pot profita de viewer mode, împărtășind mai ușor conținutul de pe ecran cu o persoană aflată în fața lor. Noua funcție VAIO Inspiration Stream oferă o experiență inegalabilă în editarea și organizarea conținutului media, cu ajutorul unui stylus digital, care vine la pachet cu VAIO Fit 13*.
Tehnologie audio de înaltă rezoluție
Sony prezintă noile produse compatibile cu tehnologia audio de înaltă rezoluție, precum playerele HDD audio, amplificatoarele DAC și stereo, căști și Walkman. Aceste sisteme audio redau fidel fiecare detaliu din spectrul audio. Acestea includ, de asemenea, noi tehnologii capabile să recreeze sunetele pierdute în urma compresiei, pentru o audiție fără compromis.
”Fiecare dintre aceste produse este un simbol pentru tehnologiile Sony, deoarece va schimba radical modul în care utilizatorii se vor bucura de experiențele multimedia. Suntem concentrați pe dorințele clienților noștri, și dorim să le oferim experiențe tot mai performante, prin combinarea inovatoare a ingineriilor și tehnologiilor de ultimă oră”, a declarat Kazuo Hirai.