BusinessCompanii

GTS își dezvoltă serviciile de cloud în zona Europei de Est

GTSGTS Central Europe (GTS), unul dintre principalii furnizori de soluții de telecomunicații integrate și servicii de data center din Europa Centrală și de Est, continuă să își extindă platformele de cloud și soluţiile disponibile în regiune.

Datorită cererii ridicate din partea clienților, GTS și-a extins portofoliul de servicii, precum și numărul de platforme cloud locale pe care le deține și administrează în regiune. În prezent, numeroase companii sunt interesate să migreze în cloud aplicațiile critice, însă se confruntă cu diferite reglementări care pot impune ca infrastructura furnizorilor de servicii cloud să fie localizată pe teritoriul țării respective.

Astfel, GTS a inaugurat anul trecut o nouă platformă de cloud în România și a finalizat astăzi platforma din Slovacia în cadrul data center-ului din Bratislava. În prezent, GTS administrează cinci platforme de cloud, localizate în principalele țări unde compania este activă: Cehia, Ungaria, Polonia, România și Slovacia.

„GTS a înregistrat o creștere semnificativă a cererii pentru serviciile noastre de cloud în Europa Centrală și de Est, cu o rată anuală compusă de creștere de peste 180% în ultimii doi ani. Pentru a respecta diferitele standarde naționale de protecție a datelor și pentru a înregistra performanțe optime, un număr tot mai mare de companii cer ca mediile cloud pe care le utilizează să fie gestionate și găzduite la nivel local. Suntem încântați să extindem infrastructura cloud în toate cele cinci țări, pentru a putea răspunde acestor nevoi”, a declarat Ignacio Irurita, CTO al GTS.

Prin intermediul platformelor sale de cloud, GTS oferă o gamă variată de resurse la cerere, scalabile, sigure și flexibile de putere de procesare, stocare și rețea. Astfel, constrângerile impuse de infrastructura IT fizică sunt eliminate. Recent, GTS și-a extins gama de soluții cloud oferite cu servicii precum Disaster Recovery ca Serviciu (DRaaS) și cloud hibrid.

Serviciul DRaaS oferit de GTS este conceput pentru organizațiile care au nevoie de soluții de continuitate a afacerii la costuri reduse. Un site pentru Disaster Recovery în cloud le permite companiilor să experimenteze beneficiile oferite de soluțiile cloud ale GTS. Acestea asigură acces facil la resurse de cloud flexibile și beneficiază de cel mai înalt nivel de securitate a datelor și operațională. De asemenea, dificultățile legate de disponibilitatea serverului și consumul de energie sunt eliminate.

GTS Hybrid Cloud le permite companiilor să alăture soluțiile de Infrastructură ca Serviciu (IaaS) oferite de GTS altor infrastructuri IT, precum servere existente în locația clientului, resurse oferite de un furnizor de servicii cloud, sau un mediu de virtualizare realizat pe o altă platformă cloud a GTS din regiune. Această soluție le oferă astfel clienților libertatea de a combina volumele de lucru, pentru a beneficia de cele mai înalte niveluri de flexibilitate și performanță, a păstra nivelul de utilizare a activelor IT existente și a reduce costurile.

„Serviciul GTS Hybrid Cloud ne-a oferit nivelul de scalabilitate al resurselor cloud la cerere într-un mod flexibil, bazat pe modelul Pay-As-You-Grow (plătește pe măsură ce te dezvolți). Nu mai este necesar să investim în cumpărarea și mentenanţa infrastructurii IT. Această soluție agilă oferită de GTS ne permite acum să reducem timpul de lansare a produselor şi să alocăm mai mult timp pentru activitățile de atragere a clienților, ceea ce contribuie la succesul businessului nostru”, a declarat Maciej Teliszewski, Președinte al ClickAd S.A. Group.

GTS Central Europe este unul dintre principalii furnizori de servicii de telecomunicații bazate pe infrastructură din Europa Centrală și de Est. GTS deține și operează rețele extinse de fibră optică și centre de date în întreaga regiune. În Cehia, Ungaria, Polonia, România și Slovacia, compania combină experiența regională cu o rețea locală extinsă pentru a oferi o gamă variată de servicii. De la servicii standard de voce și date, până la rețele virtuale private complexe și servicii de cloud, prin rețeaua sa extinsă GTS încorporează cea mai recentă tehnologie pentru a oferi clienților soluții de top în domeniu. Cu o experiență vastă, de aproape 20 de ani în Europa Centrală și de Est, compania se remarcă prin excelență în servicii și valoare adăugată oferită celor 35.000 de clienți – instituții guvernamentale, furnizori de rețea, companii din mediul de afaceri.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button