Parenting

Google a activat Person Finder în urma atentatului terorist din Boston

Google a activat Google Person Finder, un instrument pe care compania l-a creat în 2010, după cutremurul din Haiti, si care poate fi utilizat la găsirea persoanelor dispărute în urma atentatului terorist din Boston. În paralel, Person Finder ajută la răspândirea informaţiilor referitoare la cel dispărut. Cu toate acestea, Google nu este, însă, responsabil pentru verificarea informaţiilor, iar detaliile sunt accesibile publicului larg.

Două explozii au avut loc luni la hotelul Fairmount Copley Plaza din Boston, în apropierea liniei de sosire a maratonului din oraş. Raportul CNN vorbeşte despre 3 morţi şi peste 140 de răniţi. Printre cei decedaţi se află şi un copil de 8 ani. De asemenea, 17 răniţi se află în stare critică.

Cele două explozii din Boston au fost declanşate de două dispozitive care se aflau la 15-20 de metri distanţă unul de celălalt. Încă două dispozitive au fost depistate în Boston şi au fost dezamorsate, iar autorităţile au afirmat că vor căuta şi alte dispozitive, sporind totodată măsurile de securitate în localitate.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button