Elian Solutions, companie cu peste 7 ani de experiență în implementarea soluțiilor ERP, anunță afaceri de 315.000 euro în primul semestru economic din 2015, cu 26% mai mult decât în perioada similară a anului trecut.
Principalul motor de creștere a constat în atragerea de noi clienți din zona de producție, clienți care au însumat, în cuantum, peste 150 de utilizatori licențiați ai soluției ERP Microsoft Dynamics NAV. De asemenea, conștientizarea clienților deja existenți asupra importanței serviciului de upgrade al soluției, concretizată în creșterea solicitărilor pentru acest tip de serviciu, a reprezentat un alt factor de evoluție.
Nu în ultimul rând, localizarea Dynamics NAV realizată pentru specificul activității financiar-contabile din țara noastră a constituit un puternic diferențiator.
Creșterea a fost susținută și de investițiile efectuate în prima parte a anului, investiții de aproximativ 100.000 de euro, cu focus pe creșterea personalului și pe extinderea spațiului de lucru, ambii indicatori dublându-se la momentul actual. Până la finalul anului, Elian Solutions intenționează să continue investițiile în infrastructura IT, mai ales în achiziționarea unui nou server.
„Rezultatul înregistrat este încurajator, mai ales în condițiile încetinirii ritmului de investiții în sisteme și produse IT din primul semestru. Companiile au la dispoziție o arie largă de soluții IT, motiv pentru care sunt foarte precaute în identificarea furnizorului cu valoare adăugată și cu un raport calitate-preț bun. De asemenea, am simțit de-a lungul timpului o oarecare sezonalitate în ceea ce privește achiziția unei soluții ERP, solicitările de cumpărare venind cu predilecție în a doua parte a anului. Rezultatul din primul semestru ne poziționează pe trend de creștere și credem că investițiile realizate, respectiv bugetate în 2015, constituie premise pentru noi creșteri până la finalul anului.” declară Iulian Motoi, Managing Partner Elian Solutions.
În ceea ce privește obiectivele financiare și strategice pentru anul în curs, Elian Solutions și-a propus pentru finalul lui 2015 afaceri în valoare de 800.000 de euro și poziționarea ca cel mai mare partener Microsoft pe soluția Dynamics NAV.