Managementul CoolBuy, un club care oferă acces privilegiat la diverse servicii şi produse posesorilor de card, a decis renunţarea la afacerea de reduceri CoolBuy Deals pentru a se concentra exclusiv pe cea de carduri de privilegii şi servicii de concierge.
Lansat în noiembrie 2012, CoolBuy Club – clubul privat, exclusivist, ai cărui membri beneficiază de servicii premium incluse și privilegii în rețeaua de partener – a bifat deja câteva cifre care dovedesc că optimismul fondatorilor la momentul zero al afacerii a fost confirmat de piață.
Astfel, proiectul are deja un portofoliu de 3.500 de posesori de carduri Privilege, cărora le pune la dispoziție 600 de privilegii, reduceri, gratuități și cadouri în rețeaua de parteneri a clubului exclusivist. Până la sfârșitul anului, posesorii de card vor putea beneficia de peste 1.000 de privilegii, cifră care este perfect aliniată cu declarațiile inițiale ale fondatorilor.
“Am decis să ne concentrăm integral asupra dezvoltării produsului Card Privilege. Deși CoolBuy.ro a fost un succes în ultimii trei ani, cu reduceri de peste 7 milioane de euro și peste 100.000 de clienți plătitori, succesul de care se bucură CoolBuy Club la mai putin de un an de la lansare face naturală decizia de a canaliza toate resursele către acesta din urmă”, explică Laura Irina, managing partner în cadrul CoolBuy, schimbarea de strategie a companiei.
Printre sutele de parteneri CoolBuy Club se numără cele mai bune restaurante, cafenele sau cluburi, hoteluri amplasate în preajma celor mai frecventate destinații din România, agenții de turism, cele mai mari săli de fitness sau saloane de înfrumusețare. Nu au fost uitate serviciile medicale, cele de curățenie, de asigurări sau de asistență auto. În total, este vorba de 62 de categorii de servicii, activități culturale, sportive sau magazine. Posesorii de Card Privilege beneficiază de la clasicele discounturi la bunuri și servicii care pot ajunge la 50-60% până la cadouri și gratuități pentru atragerea clientelei elitiste oferite de CoolBuy Club. Lista se incheie cu o serie de servicii premium de tip asistență rutieră cu masină la schimb gratuită sau concierge.
“Potențialul CoolBuy Club este de circa 100.000 de membri posesori ai diverselor tipuri de Card Privilege, ținând cont de faptul că vizăm exclusiv persoanele active cu venituri medii și peste medie. Semnalele pe care le avem dinspre piață ne îndreptățesc să credem că ne putem atinge acest potențial în circa trei ani de la lansare”, mai spune Laura Irina.
În prezent companii de renume precum IBM România, General Electric Aviation, Elmec România sau AkzoNobel au decis sa acorde propriilor angajați privilegiile CoolBuy Club. Din cei 3500 de membri ai acestui club exclusivist fac parte multi top manageri, antreprenori și importante personalități.
Cardul Privilege de la CoolBuy Club este, din decembrie 2012, cardul celor privilegiați și are 3 variante: Card Privilege – vor fi disponibile 50.000 de carduri, care se adresează în primul rând “middle managementului” din companii și Limited Edition – o ediție cu doar 5.000 de carduri, dedicată în special “top managerilor” și antreprenorilor de succes.
În plus exista o variantă Basic care adreseaza un public larg oferindu-le acces la discounturi semnificative. Taxa anuală de membru costă 99, 149, respectiv 499 de lei.
Printre brandurile de notorietate din rețeaua de parteneri ai CoolBuy Club se numără Midocar, World Class, Pure Fitness, Vila23-Snagov, Sabon, Oxette, Loisir, Wu Xing, Muzeul Antipa, Gloria Jeans, Flanco, Marshal Tourism, Muzeul Național Peleș, Hotel Intercontinental, Sofa Restaurant & Bistro, Trattoria Il Calcio, Trattoria Verdi, Grand Hotel Continental, Domo.