AccesoriiFashion

Cele 5 accesorii care nu trebuie să îți lipsească din garderoba de vară

Stiliştii Meli Melo Paris, unul dintre principalii retaileri locali de bijuterii şi accesorii fashion, au realizat o listă cu ceea ce nu trebuie să lipsească din ţinuta oricărei împătimite de modă în acest sezon.

Odată cu venirea verii, şi garderoba capătă o nouă înfăţişare. Hainele în culori terne sunt înlocuite de cele în nuanţe vii, electrice, iar texturile vaporoase iau locul celor grele. Însă nu doar vestimentaţia contează, ci şi accesoriile care pot face diferenţa între o ţinută oarecare şi una cu stil.

 „Vara aceasta, nu trebuie ratate accesoriile în culori îndrăzneţe, cu design unic. Nimic nu va fi prea mult pentru acest sezon, iar accentele de culoare sunt foarte importante”, este de părere Oana Lazăr, Director de Marketing al Meli Melo Paris. Astfel, aceasta recomandă alegerea de accesorii în nuanţe de verde şi galben electric, dar şi contraste alb-negru, pentru o întoarcere în timp.

Când vine vorba de ceea ce nu trebuie să lipsească din garderoba de vară, ochelarii de soare se află pe prima poziţie. Potrivit stiliştilor Meli Melo, aceştia pot înveseli orice ţinută şi pot transforma radical imaginea.

ochelari meli melo

După ce ochelarii sunt deja trecuţi pe lista accesoriilor importante din această vară, stiliştii recomandă pălăriile. Acestea, fie ca sunt cu boruri mari sau nu, au ataşate panglici viu colorate şi cu siguranţă nu sunt doar utile ci şi de efect.

palarie

Eşarfa este şi ea la modă în această vară! Motivul este foarte simplu – poate fi prinsă lejer pe umeri, în serile mai răcoroase, sau poate fi folosită pe plajă pentru a strânge părul în stilul retro – la modă în acest sezon.

esarfa

Şi pentru că vara se anunţă una toridă, stiliştii Meli Melo sunt de părere că unei împătimite de modă nu trebuie să îi lipsească nici un evantai pe măsură! Accesoriu feminin de sute de ani, acesta conturează, o dată în plus, stilul retro!

evantai

Geanta oversized rămâne şi ea vedeta sezonului! Fie că este folosită pentru shopping sau pentru plajă, aceasta în mod clar nu are cum să nu existe în noua garderobă de vară a femeilor.

geanta

„Nu există o reţetă de urmat când vine vorba de accesorizare! Noi credem că cel mai important este ca accesoriile să fie alese în funcţie de stilul abordat! Pentru femeile feminine, romantice şi delicate, pastelurile şi imprimeurile florale vor face echipă bună în această vară. Pentru cele nonconformiste şi îndrazneaţe –  culorile tari şi asimetriile sunt perfecte!”, a mai spus Oana Lazăr.

 Pentru a face faţă cerinţelor clientelor, Meli Melo va lansa, începând cu 27 mai, o colecţie nouă special creată pentru vară. Înspirată din vacanţele exotice în Hawaii, noua linie Honolulu aduce toate noile tendinţe în accesorizare. De la ochelari şi pălării cu stil, până la eşarfe, evantaie culorate şi genţi cu totul şi cu totul deosebite. Nu lipsesc nici bijuteriile fantezie – coliere vesele, brăţări deosebite şi cerecei ce pot fura orice privire.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button