Parenting

Cel mai recent film cu Jennifer Aniston, încasări de peste 100 de milioane de dolari în SUA

WTM-02009rUnul dintre cele mai așteptate blockbustere ale verii, producția New Line Cinema We’re The Millers/ Noi suntem familia Miller a înregistrat încasări de peste 100 de milioane de dolari în box office-ul American la finalul lunii august, a anunțat Dan Fellman, Președintele Distribuției Locale din cadrul Warner Bros. Pictures.

Pe plan internațional, comedia a performat în conformitate cu așteptările, teritoriile în care filmul a fost lansat mai devreme înregistrând un debut puternic. Box office-ul internațional cumulat însumează aproximativ 33 de milioane de dolari, urmând să aibă lansarea în teritorii cheie precum Franța, Italia, Spania, Mexic și Brazilia.

În România, fanii actriţei din Friends au putut să o urmărească în rolul stripteuzei Rose începând cu 30 august.

Odată cu acest anunț oficial, Fellman a declarat că ,,falsa familie din We’re the Millers a generat un veritabil succes, iar călătoria lor amuzantă, combinată cu un word of mouth puternic, au adus publicul în cinematografele din SUA, încă de la premieră. Ne așteptăm ca această distribuție incredibil de amuzantă, condusă de Jennifer Aniston și Jason Sudeikis să susțină succesul și în săptămânile următoare.”

Regizat de Rawson Marshall Thurber, Noi suntem familia Miller îi aduce împreună pe Jennifer Aniston şi Jason Sudeikis. Filmul este regizat de Thurber după un scenariu de Bob Fisher & Steve Faber (Spărgătorii de nunţi) şi Sean Anders & John Morris (Teleportati în adolescenţă). Distribuţia este completată de Emma Roberta, Nick Offerman, Kathryn Hahn, Will Poulter şi Ed Helms.

David Clark (Jason Sudeikis) este un mărunt traficant de droguri care îşi câştigă existenţa vânzând iarbă unor oameni de afaceri şi casnice plictisite, dar niciodată copiilor. Deci, ce ar putea merge rău? Multe. Învaţă cum nu se poate mai greu că nicio faptă bună nu trece nepedepsită. Atunci când încearcă să ajute câţiva adolescenţi, acesta este jefuit de trei tipi care îi fură toţi banii şi toată marfa, lăsându-l cu mari datorii la distribuitorul său, Brad (Ed Helms).

Pentru a scăpa de datorii şi a-şi salva viaţa, David trebuie acum să introducă în ţară, din Mexic, o cantitate foarte mare de marijuana. De aceea, se gândeşte la un plan infailibil şi îşi forţează ciudaţii vecini să intre în joc. Astfel, cinica stripteuză Rose (Jennifer Aniston), rebela Casey (Emma Roberts) şi timidul Kenny (Will Poulter) devin falsa familie a lui David. Cu o soţie, doi copii şi o rulotă imensă, noua familie Miller, în frunte cu David, se îndreaptă spre graniţă pentru a sărbători Ziua Naţională într-un weekend imprevizibil peste hotare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button