Descoperă aplicațiile de business care îți simplifică munca și votează pentru cea favorită. Înregistrează-te ca suporter și poți câștiga expunere de până la 10.000 de euro într-o campanie de marketing pentru compania ta. Perioada de votare este deschisă până pe 30 iunie 2014.
Romtelecom promovează aplicațiile inovative pentru companiiile mici și mijlocii (IMM-uri) prin intermediul concursului internațional “Business Wall of Fame”. Inițiat la nivelul Deutsche Telekom și organizat și în alte 5 țări (Cehia, Croația, Ungaria, Polonia și Slovacia), acesta se desfășoară până pe 30 iunie. Concursul, care se adresează dezvoltatorilor software și startup-urilor care doresc să își promoveze aplicațiile, intră în a doua etapă, implicând direct comunitatea de business, care este invitată să voteze aplicația favorită înscrisă. Voturile pot fi înregistrate pe www.wallofbusiness.ro. Orice votant înregistrat, care este angajat al unei companii, poate alege să devină suporter al unei aplicații, astfel intrând în competiția pentru o campanie de marketing dezvoltată pentru compania acestuia.
Astfel, a deveni suporter al unei aplicații poate fi o răsplată: în funcție de argumentele votantului pentru care consideră o anumită aplicație ca fiind cea mai bună, un juriu de experți va selecta câștigătorul unei campanii de publicitate în valoare de 10.000 de euro dezvoltată de Romtelecom, în cazul în care aplicația susținută câștigă premiul „Cea mai bună aplicație națională”. Votarea este deschisă până pe 30 iunie 2014.
De asemenea, având în vedere interesul demonstrat de aplicanți pentru concurs, perioada de înscrieri pentru “Business Wall of Fame” a fost extinsă până pe 2 iunie. În România, au fost înregistrate până în prezent peste 30 de aplicații care au nevoie de voturi din partea potențialilor clienți. Un top cu 10 aplicații va fi stabilit în funcție de numărul voturilor. În baza acestuia, un juriu de experți (format din manageri, consultanți în vânzări, respectiv produse și IT din cadrul Romtelecom) va selecta câștigătorii naționali.
Câștigătorul celei mai bune aplicații naționale va beneficia de promovare în cadrul unei campanii de marketing dezvoltate de Romtelecom, în valoare de 30.000 de euro, și poate deveni Partener Cloud al Romtelecom Business Solutions, aplicația sa intrând în portofoliul de produse al Romtelecom. Aplicația câștigătoare la nivel internațional asigură companiei desemnate statutul de Partener Cloud al Grupului Deutsche Telekom în toate cele șase țări înscrise în competiție, ajungând să fie cunoscută de aproape 1,3 milioane de clienți business. În cooperare cu hub:raum din Cracovia, o propunere de investiție de până la 80.000 de euro poate fi acordată câștigătorului la categoria „Cea mai bună aplicație de business a unui startup”.
Etapele concursului “Business Wall of fame”:
- Durata concursului: 22 aprilie – 30 iunie
- Înscrieri: până pe 2 iunie
- Votare: până pe 30 iunie
- Selectarea câștigătorului național: 1 iulie – 31 iulie;
- Selectarea câștigătorului internațional și a celui mai bun startup: până pe 15 august.