Waterdrop, pionierul european în hidratare și în protecția mediului prin recipiente reutilizabile, lansează campania „Back to School” în pregătirea începerii noului an școlar. Scopul campaniei este de educare și conștienizare a părinților asupra importanței hidratării copiilor în timpului programului școlar, pentru un randament bun, dar și în sprijinul sănătății fizice și mentale.
Compania pune la dispoziție recipiente reutilizabile din oțel inoxidabil din colecția permanentă, cu triplu rol – de sprijinire a hidratării prin băuturi calde sau reci, de protejare a mediului înconjurător și de optimizare a bugetului de cheltuieli. Această inițiativă este un prilej mai mult decât potrivit de insuflare a unor bune practici de hidratare pentru școlarii de toate vârstele, respect și îngrijire a mediului înconjurător și educație financiară.
Consumul de apă are un rol esențial în dezvoltarea armonioasă a copiilor, contribuind la îndeplinirea firească a tuturor funcțiilor vitale. Potrivit Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, recomandările privind cantitățile zilnice de lichide pe care cei mici ar trebui să le consume în funcție de vârstă pentru o hidratare optimă sunt de 1600 ml pentru copiii cu vârste cuprinse între 4-8 ani, respectiv de 1900-2100 ml pentru cei de 9-13 ani și de 2000-2500 ml pentru copiii cu vârsta de peste 14 ani și de adulți.
Pentru a evita deshidratarea în zilele cu temperaturi ridicate, dar și pentru a se concentra și a da randament pe tot parcursul zilei, copiii au nevoie să se hidrateze în permanență, nu doar în timpul pauzelor. Astfel, începând cu 15 august compania organizează „Waterdrop Days”, cu reduceri semnificative la cele mai cunoscute produse, în preajma începutului de an școlar, urmărind să le stârnească interesul celor mici prin designul colorat al recipientelor și aromele răcoritoare ale Microdrink-urilor. Alături de caserola cu pachețel, sticlele din oțel inoxidabil din colecția Waterdrop ar trebui să fie nelipsite din ghiozdanul fiecărui copil.
Recipientele reutilizabile din portofoliul brandului sunt realizate din materiale de calitate și sustenabile, reprezentând o variantă mai economică în timp. Totodată, sunt și o alternativă mai sănătoasă pentru cei mici, spre deosebire de sticlele PET sau plastic, care favorizează acumularea de bacterii și care pe termen lung facilitează absorbția de microplastic în organism. Acest lucru este cu atât mai relevant cu cât, consumul de apă filtrată de la robinet în locul celei îmbuteliate, semnificativ mai scumpă, are și un impact mai redus asupra mediului, prin evitarea deșeurilor. Statisticile ultimilor ani ne arată că la nivelul Uniunii Europene, fiecare locuitor a produs, în medie, 36,1 kilograme de deșeuri de ambalaje din plastic în 2021, în consecință reducerea lor este necesară în lupta către un viitor mai sustenabil.
„Prin sticlele din oțel inoxidabil din colecția waterdrop®, ne dorim să încurajăm un comportament corect de consum al apei, aceasta fiind o componentă indispensabilă pentru sănătatea organismul uman. Totodată, prin folosirea recipientelor reutilizabile, oamenii își optimizează bugetul de cheltuieli și astfel reușim să contribuim împreună la protejarea mediului înconjurător. Însă, pentru ca această practică să aibă rezultate pe termen lung, este esențial să ne preocupăm de educarea celor mici în privința unui consum sustenabil încă de la vârste fragede”, a declarat Katerina Navratilova, CEO Waterdrop CEE.
Prin recipientele reutilizabile pentru apă, compania trage un semnal de alarmă în rândul adulților pentru a înțelege că hidratarea eficientă este o practică vitală pentru o viață sănătoasă, atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. Prin urmare, atingerea unui nivel optim de hidratare reprezintă o condiție necesară atât pentru dezvoltarea celor mici, dar și pentru ca ei să aibă un randament școlar cât mai bun.