Astăzi începe cea de-a cincea ediție a programului educațional Speaker Elite, creat de Andy Szekely, autor și trainer cu o experiență de peste 18 ani în public speaking. Programul este organizat în 14 centre diferite din 12 orașe: București, Timișoara, Arad, Suceava, Bacău, Cluj, Galați, Constanța, Craiova, Oradea, Iași și Brașov.
Speaker Elite se adresează tuturor celor care doresc să înveţe rapid tehnici simple pentru a face ușor prezentări în public, chiar dacă nu au mai vorbit niciodată în fața unui grup de oameni. Printre absolvenții de până acum ai programului Speaker Elite se află antreprenori, CEO și manageri de companii multinaţionale, freelanceri, artişti, avocați, doctori, studenți și consultanţi.
Ce presupune Speaker Elite? Timp de zece săptămâni, participanții se întâlnesc o seară pe săptămână, timp de aproximativ trei ore, într-o atmosferă lejeră şi practică pentru exersarea de tehnici de vorbit în public. Primesc feedback de la facilitator și de la grupul de practică, exersând astfel vorbitul în public.
Programul oferă în aceste zece săptămâni și timp de învățare prin studiu individual, prin tutoriale video, practică de grup, feedback din partea grupului şi a facilitatorului. Programul constă în parcurgerea celor trei module de studiu:
- Group Control – tehnici de conexiune cu audiența, tehnici de argumentare;
- Speaker Control – tehnici de autocontrol emoțional, limbajul verbal și nonverbal specific prezentatorilor profesioniști;
- Brand Control – strategia de branding personal.
„Speaker Elite este cel mai bun format de şcoală de public speaking pe care îl cunosc în prezent în România. Informaţia primită este de calitate și transmisă într-un mod care o face imediat aplicabilă. Am avut ocazia să cunosc oameni noi care au preocupări similare cu mine, să practic şi să îmbunătățesc ceea ce am învățat în cadrul acestui program. Informațiile pe care le-am primit în cele trei luni de zile în cadrul acestui program sunt foarte folositoare, atât la birou cât și în viața personală”, a declarat Bianca Ilarie, absolvent Speaker Elite în luna august 2013.
Andy Szekely a îmbunătățit tehnicile din tutoriale pornind de la propria experiență, oferind modele simple, cu aplicabilitate imediată. Toate metodele cuprinse în acest program sunt originale.
„Am rafinat tehnicile pe care le prezint în tutorialele video pornind de la experiența trăită în cadrul propriilor prezentări și am conceput modele simple care pot fi aplicate ușor de către orice participant. Formatul Speaker Elite îmbină astfel cele mai bune tehnici pe care le-am învățat de la mentorii cu care am lucrat și le-am transformat în metode practice simple”, a declarat Andy Szekely, creatorul programului Speaker Elite.
Până în prezent peste 450 de persoane au absolvit cursurile din cadrul Speaker Elite, reușind să își gestioneze cu succes emoțiile avute altă dată pe scenă, folosind tehnici simple și eficiente de comunicare cu cei din public, structurându-și astfel orice mesaj, indiferent de categoriile de public cărora li se adresează.