AccesoriiInterviuriProfil de business

Arta pantofilor de poveste: incursiune în lumea Dianei Nedea, fondatoarea Diane Marie Studio

“A woman with good shoes is never ugly. They are the last touch of elegance” – Coco Chanel

Dacă Carrie Bradshaw ar fi ajuns să cumpere vreodată pantofii creați de ea, ar fi renunțat pentru totdeauna la orice altă pereche de Jimmy Choo sau Manolo Blahnik. Și asta pentru că Diana Nedea, fondatoarea Diane Marie Studio, transformă orice condur într-unul fermecat.

Diana trăiește, în fiecare zi, visul oricărei femei: este înconjurată de sute de perechi de pantofi, sandale, balerini sau ghete în crearea cărora pune, mereu, o bucățică din sufletul ei. De fapt, încă de mică viața ei s-a împletit cu cea a pantofilor. Părinții, amândoi absolvenți ai Facultății de Textile și Pielărie de la Iași, au lucrat și condus fabrici mari de profil.

La început de carieră, a decis, totuși, să ia calea corporațiilor și să se mulțumească cu joburi lipsite de culoare în spatele calculatoarelor și ale birourilor. Abia prin 2011, după un concediu în care a analizat mai bine avantajele propriului business, unul într-un domeniu pe care îl știa bine, și-a dat seama că locul ei este, cum a fost dintotdeauna, printre pantofi de poveste.

TheTrends.ro: Cum a pornit Diane Marie Studio?

Diana Nedea: Părinții mei sunt în industrie de o viață. Tata a lucrat ca inginer în pielărie, mama în confecții. Am crescut, practic, printre pantofi. În 2011 mi-a venit ideea de a porni o afacere în domeniu. Lucram în acel moment într-o multinațională, iar toate colegele care auzeau că ai mei lucrează în acest domeniu doreau să vină să cumpere pantofi de la fabrica la care lucrau ei – era dificil pentru că toate produsele erau destinate doar pentru export-.

În plus, erau și colegii care mă întrebau de ce nu încep și eu o afacere în producția de încălțăminte. La un moment dat, mi-am luat concediu doar pentru a mă gândi dacă ar avea sens pentru mine să fac acest pas. M-am întors la serviciu însă nu-mi mai găseam locul. Atunci mi-am dat seama că nu mai am ce căuta acolo și am decis să încep propriul business.

Diana Nedea
Diana Nedea

TheTrends.ro: Ați spune în acest moment că a fost un act de curaj?

D.N.: Sunt genul de persoană care face un plan pe o perioadă de cinci ani. Cel puțin așa era în ceea ce privește cariera. Eu vreau stabilitate, vreau să știu din ce fac bani, dacă mă descurc sau nu. În săptămâna în care am deschis atelierul a fost o stare generală de șoc în rândul tuturor cunoscuților. Toți întrebau unde mi-e planul. Efectiv a fost un joc de noroc. La fel a fost și când am deschis primul magazin, la un an de la inaugurarea atelierului: am văzut spațiul joi, iar luni semnasem deja contractul de închiriere.

De când există atelierul și magazinele nu mai există plan pe 5 ani. Am o viziune pe termen lung, asta e clar, știu unde vreau să ajung, însă sunt de părere că dacă nu îți asumi riscuri, nu poți avea succes. Este o situație valabilă atât din punct de vedere financiar, cât și al creației. Am observat că dacă urmez o linie clasică, livrând produse care ar putea intra în categoria celor ușor vandabile, nu este echivalent cu un succes foarte mare, însă am devenit mai cunoscută făcând lucruri nebune. De exemplu, pantofii pictați cu motive tradițional românești au pornit de la o pasiune mai veche pentru produse 100% românești. Au atras foarte mulți clienți. La fel și pantofii personalizați cu pisici. Produsele din aceste două colecții se numără printre cele mai bine vândute.

Thetrends.ro: Se întâmplă ca anumite perechi personalizate să intre în magazin ca și producție de masă?

D.N: Da, chiar foarte des. În procesul de creație sunt implicată alături de două alte persoane. Se întâmplă ca după atâția ani de lucrat împreună să ajungem la o viziune comună. În plus, se cunoaște clar când este un model conceput de noi sau de cliente, pentru că acestea din urmă se duc într-o altă direcție. De exemplu, culorile alese. Sunt foarte multe combinații care ne-au plăcut foarte mult și au ajuns să intre în producție de serie.

diane marie pantofi

TheTrends.ro: Cât durează procesul de creație? Cum concepeți colecțiile?

D.N.: Întotdeauna produsele sunt concepute de-a lungul timpului. De multe ori se întâmplă să găsesc inspirație la final de sezon, când este deja prea târziu, însă întotdeauna îmi notez ideile. Câteodată le și pun în practică și scoatem mostrele pe care le să avem în vedere în sezonul viitor. Fiecare sezon te învață altceva. Și despre client, și despre dorințele pe care le are fiecare, despre ce apreciază.

De exemplu, la finalul primului an în care am avut magazinul, am reușit să primim feedback direct de la clienți, lucru care până atunci nu se mai întâmplase, noi lucrând doar cu distribuitorii.

În primul sezon de iarnă – noi fiind toți utilizatori de mașină – nici nu ne-am dat seama câtă diferență face un alt tip de blăniță aplicată unei cizme. Concepusem cizmele cu o blăniță mai subțire la interior – parte și a experienței mele de multinațională, unde birourile sunt foarte călduroase  – și altele cu blăniță mai groasă, pentru mers în concediu.

Clientele ne-au explicat atunci cât de bune sunt cele mai groase. Perechile zburau de pe raft încât ajunsesem să nu mai facem față în ceea ce privește producția. În fine, anul următor am refăcut colecția cu varianta mai groasă. Feedback-ul clientului este esențial. Dacă poți să absorbi cât mai multă informație de la ei, poți să ieși pe piață cu produse realmente apreciate și necesare.

Este extraordinar să vezi cliente încălțate cu produse din colecțiile anterioare venind să cumpere ceva din noua colecție. E cea mai mare apreciere pe care o primești!

diane marie pantofiTheTrends.ro: Prin ce v-ați diferențiat de ceilalți producători?

D.N.: Chiar și în distribuție suntem cunoscuți ca producător de încălțăminte elegantă, colorată, veselă. Niciodată nu am fost genul de producător de negru, maro, bej. Am avut sezoane întregi în care nu am achiziționat piele neagră. Nici toamna nu facem asta. Ne ducem în bordo, petrol, bleumarin, dar niciodată doar negru. Pe vară, aceasta cel puțin, au fost preferate foarte mult bulinele și sandalele elegante într-o baretă, materiale perlate, auriu, argintiu.

TheTrends.ro: Mai lucrați cu distribuitori în țară?

D.N. : Da, suntem prezenți în  Timișoara, Suceava, Ploiești, Drobeta Turnu Severin, Vâlcea. Dar nu prin magazine proprii.

TheTrends.ro: De ce? E greu să controlezi un magazin de la distanță?

D.N. : Aș putea spune că da. Marele nostru avantaj este de a fi un atelier micuț și de aceea ne putem adapta foarte ușor. Putem adapta stocurile foarte ușor, ne mișcăm foarte repede chiar și făcând comenzi personalizate. Nu am putea face acest lucru de la distanță. Doar curieratul adaugă 24 de ore în plus.

Ajung în fiecare seară la magazinele din București și în funcție de eventuale probleme – s-a lăsat pantoful, e prea mare/mic, montăm o baretă, o fundiță – pot face ajustări imediat. Sunt lucruri pe care le poți controla doar dacă ești acolo. De aceea, comenzile personalizate sunt disponibile doar în București. Mai mult ca sigur că în viitor vom deschide magazine proprii și în țară, însă nu vom lua și comenzi personalizate.

TheTrends.ro: Extinderea în țară se va concretiza anul viitor?

D.N.:Deocamdată vrem să ne consolidăm în continuare pe București. Vom mai deschide un magazin aici, iar în următorii 2 ani, minim 2-3 magazine.  Două dintre ele vor fi sigur în București, unul fiind vânat chiar în aceste momente. Diane Marie 2

TheTrends.ro: Intrați și în centre comerciale?

D.N. : Magazinele din centre comerciale sunt puțin mai greu realizat din punct de vedere financiar. Intervine și piața locală. Suntem considerați, uneori, prea mici pentru a intra în mall-uri. Ca și părere personală, eu mi-aș dori un mall doar cu branduri românești.

TheTrends.ro: Care este produsul cel mai dificil de realizat?

D.N. : Sandalele! Cel mai complex produs ar fi o sanda în foarte multe barete cu platformă și cu toc aplicat. Este dificil de la prima până la ultima operațiune. Sunt  greu de croit – sunt foarte multe piese -, trebuie ținută numerotarea baretelor, se fac tipare de montat, iar pentru o sanda trebuie subțiat materialul pe fiecare baretă și într-o parte și în alta. Cu toate materialele în atelier, o pereche de sandale se face cel puțin în 24 de ore. Dar ca și timpi normați, normele sunt aproape duble față de un pantof normal.

TheTrends.ro: Ce proporție din vânzări este adusă de comenzi?

D.N. : Mare parte dintre clienți cumpără produsele deja prezente în magazine, mai ales că avem stocuri generoase care ne permit să le oferim ceea ce au nevoie. Comenzile ar reprezenta acum circa 10% din totalul veniturilor. Mă refer la produsele personalizate.

TheTrends.ro: Ce planuri aveți până la finalul anului?

D.N. : Ne vom concentra pe colecția de toamnă-iarnă și plănuim o colecție surpriză pentru primăvară, cu totul și cu totul aparte. Pentru noi nu mai e mult până la finalul anului, și apoi ne focusăm pe colecția de primăvară și pentru restul anului viitor.

Diane Marie 1TheTrends.ro: Ce business estimați pentru 2015?

D.N. : Per total avem o creștere de circa 18%. Mi s-a părut un an mai dificil decât cel trecut. În fiecare an clienții se rafinează, știu ce își doresc, se informează, cumpărăturile nu mai sunt făcute la impuls, și automat se resimte și în cifre. Pantofii, în mod normal, pentru femei sunt o cumpărătură de impuls, însă decizia de cumpărare este mult mai bine gândită acum. A fost și investiția în noul magazin, care s-a ridicat la circa 10.000 de euro, fără stocuri sau amenajări, unde am fost ajutată, din nou, de familie. Cumva, investiția reală se ridică la o sumă mai mare. Dar sunt o norocoasă: deschiderea magazinelor s-a făcut de fiecare dată în mai puțin de o săptămână.

Mândria mea este că am pornit foarte încet și odată ce am fost siguri. Primul magazin s-a deschis doar cu bani reinvestiți după un an jumătate. Ceva foarte sănătos. Întotdeauna am preferat pași mici și siguri, să fim aproape de clienți și să facem lucruri de calitate.

Mini interviu:

  1. Care este destinația preferată?

Lekada, Grecia fiind una dintre destinațiile mele preferate de vacanță.

  1. Descrieți în cateva cuvinte cea mai recentă vacanță.

Grecia, soare, fructe de mare, nisip… tot ce mi-aș putea dori de la o vacanță! :)

  1. Cum arată o zi perfectă?

Plină de soare!

  1. Ce vă inspiră?

Moda stradală, muzica, culorile.

  1. Restaurantul preferat.

“Pescăria lui Matei” de la malul Mării Negre.

  1. Brandul de fashion preferat.

Alexandre Birman

  1. Care este gadget-ul fără de care nu puteți rezista?

Telefonul

  1. Android/iOS (iPhone)/Blackberry/Windows Phone?

iPhone

  1. Ce personalități de business admirați?

Richard Branson

  1. Autorul/cartea preferată.

Stephen Clarke

  1. Ultima carte citită.

Khaled Hosseini – “Vânătorul de zmeie”

  1. Moto-ul dvs.

“If one does not know to which port one is sailing, no wind is favorable” – Seneca

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button