Dintr-un studiu recent, citat de CNET, privind preferinţele de brand în ceea ce priveşte telefoanele mobile în rândul femeilor şi bărbaţilor din Statele Unite au reieşit informaţii interesante, dar oarecum predictibile.
În ochii unui fan Apple, Samsung Galaxy este o copie mai mare şi destul de neîngrijită a unui iPhone. Dacă privim reciproca, iPhone este pentru restul lumii (în afară de fanii săi loiali) un gadget de fete, fiind la fel de sofisticat din punct de vedere tehnologic ca şi o păpuşă Barbie din 1980.
V-aţi dat seama deja, cred, care sunt rezultatele studiului, nu? Trebuie să adăugăm faptul că cercetarea a examinat, printre multe alte aspecte, dacă în societate există preconcepţii privind alegerea brandului de telefon.
În esenţă, 45% dintre femeile intervievate au declarat că preferă gadgeturile Apple. Nu se ştie dacă este o chestiune de patriotism, însă gigantul din Cupertino domină aproape toate regiunile din America.
Singura diferenţă în ceea ce priveşte brandul preferat de femei a venit din partea claselor diferite de vârstă. Astfel, 36% dintre femeile cu vârsta între 40 şi 49 de ani s-au declarat fane Samsung.
În ceea ce priveşte partea masculină a studiului, rezultatele stau altfel. Domnii preferă un gadget Samsung Galaxy în locul unui iPhone. 33% dintre bărbaţi au declarat că sunt fani Samsung. Dar şi aici există o şmecherie: cei cu vârsta între 50 şi 59 de ani au ales Apple (34% ).
Per total, Apple a fost brandul preferat a 39% dintre respondenţi, în timp ce Samsung a fost ales de doar 29% dintre persoane. Un lucru bun pentru celelalte companii din tehnologie, mai ales pentru Windows Phone-ul celor de la Microsoft este faptul că 25% dintre cei 1.000 de respondenţi nu au un brand preferat de telefoane mobile (27,3% dintre bărbaţi şi 23,7 dintre femei).
Acum, telefoanele Nokia sunt favoritele a doar 3% dintre respondenţi, în timp ce BlackBerry atrage doar 2% dintre americani.