BusinessCompanii

Adama vine cu oferte speciale la tIMOn

Dezvoltatorul imobiliar de top Adama participă la tIMOn – Târgul Imobiliar Naţional cu discount-uri speciale faţă de preţurile de listă şi promoţii pentru apartamentele aflate în proiectele dezvoltate în Bucureşti. Vizitatorii care vor trece pragul târgului din Piaţa Constituţiei în perioada 18-21 aprilie 2013 vor avea acces la un portofoliu de aproape 250 de unităţi în ansamblurile din Titan și zona Foişorul de Foc, dar şi la o tombolă cu premii zilnice.

Potenţialii cumpărători din cadrul tIMOn beneficiază de o ofertă diversificată de apartamente de una, două, trei sau patru camere în proiectele dezvoltate de Adama în cartierul Titan – Evocasa Optima 1 şi 2, Evocasa Armonia, Edenia Titan 2, dar şi în ansamblul premium Evocasa Selecta, din zona Foişorul de Foc. Pe lângă unităţile aflate la vânzare în proiectele finalizate şi locuite în proporţie de peste 85%, Adama vine la tIMOn şi cu oferte pentru apartamentele din Edenia Titan 2 şi Evocasa Optima 2, cele două proiecte aflate în prezent într-o nouă fază de dezvoltare ce urmează a fi finalizată în luna septembrie 2013.

Prin proiectele dezvoltate în Titan, Adama oferă clienţilor săi confort la un preţ accesibil. Atât prin apartamentele disponibile în ansamblurile deja finalizate, cât şi prin cele două noi faze de dezvoltare ale Edenia Titan şi Evocasa Optima, ne-am adaptat noii realităţi din piaţă. Punem la dispoziţia clienţilor noştri apartamente la preţuri competitive, cu finisaje de calitate, amplasate  într-un cartier în plină dezvoltare şi cu o infrastructură foarte bună”

Alina Necula, Head of Marketing & Sales Adama.

 Alături de proiectele din zona Titan, Adama participă la tIMOn şi cu apartamente adresate segmentului premium. Unităţi de două, trei şi patru camere sunt disponibile la vânzare în exclusivistul proiect Evocasa Selecta din zona Foişorul de Foc. Complexul cu o arhitectură unică oferă locatarilor apartamente cu suprafeţe generoase şi un design futurist, dar şi finisaje premium.

Preţuri speciale şi tombolă la tIMOn

Clienţii care vor vizita standul Adama în cele patru zile de târg şi care vor achiziţiona un apartament într-unul din proiecte până la data de 31.05.2013, se vor bucura de oferte speciale faţă de preţurile de listă.

În proiectele finalizate şi locuite, oferta pentru un apartament de două camere începe de la 44.762 euro+T.V.A. în complexul Evocasa Optima, sau 61.905 euro+T.V.A. în Evocasa Armonia. În cazul apartamentelor noi din ansamblurile Edenia 2 şi Evocasa Optima 2, ce urmează a fi finalizate în această toamnă, prețul pentru un apartament de două camere este de 59.847 euro+T.V.A., respectiv 57.320 euro+T.V.A.

Pe lângă reducerile de preţ, clienţii din Evocasa Armonia, dar şi cei din Evocasa Optima 2 şi Edenia Titan 2 care vor achiziţiona apartamente în faza de construcţie, vor beneficia de bucătării complet mobilate şi utilate incluse în preţul apartamentului.

În plus, toţi vizitatorii de la standul Adama îşi vor putea încerca norocul la tombola “Înnoieşte-te de Paşte”, unde pot câştiga obiecte de decor pentru propria locuinţă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button