BusinessCompanii

Accidentele la locul de muncă pot fi evitate: primele cursuri de Health & Safety recunoscute internațional

accidentRABO (Patronatul Proprietarilor de Clădiri din România) continuă pentru al treilea an consecutiv cursurile dedicate managerilor de facilități. Accidentele la locul de muncă, înregistrate în număr de peste 3.600 anul trecut, reprezintă o temă de actualitate, care va fi aprofundată în cadrul primului curs.

Programul RABO Academy din 2013 va începe cu un modul destinat segmentului Health & Safety (Sănătate și Siguranță), fiind primul curs de acest fel organizat în România și recunoscut la nivel global. Modulul va avea loc pe data de 15 mai și se va desfășura în incinta parcului de birouri West Gate, amplasat în vestul Bucurestiului, în imediata apropiere a stației de metrou Preciziei.

Cursul Health & Safety este organizat de RABO în parteneriat cu British Institute of Facilities Management (BIFM), cel mai prestigios institut de specialitate din Europa. La finalul modulului, participanții vor parcuge un test în urma căruia vor primi un certificat recunoscut la nivel internațional, oferit de The Institute of Occupational Safety and Health, cea mai mare organizație profesională de profil din lume.

Ioan BejanInițiativa organizării unui curs pe tema sănătății și a siguranței a venit în contextul numărului ridicat de accidente înregistate la locul de muncă pe parcusul anului trecut. În state precum Canada, este luată în calcul obligativitatea cursurilor de Health & Safety ca parte din sesiunile de instruire a angajaților. Este firesc ca și în România să avem astfel de cursuri, adresate managerilor de facilități, din atribuțiile cărora face parte și managementul siguranţei vieţii şi al securităţii în muncă”

Ioan Bejan, secretar general al RABO.

Potrivit statisticilor Ministerului Muncii, în România, anul trecut, 3.686 de persoane au suferit un accident la locul de muncă, dintre care 215 şi-au pierdut viaţa. În medie, acest lucru înseamnă aproximativ 10 accidente la locul de  muncă în fiecare zi.

Participarea la cursul de Health & Safety este deschisă tuturor celor interesați în schimbul sumei de 465 euro plus TVA pentru membrii RABO sau de 520 euro plus TVA pentru ceilalți participanți.

Programul educațional internațional de Management al Facilităților din România, derulat de RABO Academy, va continua cu modulul Managing Building Maintenance, organizat pe data de 6 iunie.

Lansată la Bruxelles în aprilie 2011 de Liviu Tudor, cel mai mare proprietar roman de spații de birouri, RABO este prima organizație care reunește proprietari, investitori și dezvoltatori din domeniul imobiliar, activi atât în România, cât și în alte țări europene. RABO a luat naștere din dorința de a oferi proprietarilor de spații comerciale din România o voce comună la Bruxelles, acolo unde este alcătuit cadrul european din domeniu și, în acelasi timp, de a aduce în România soluțiile și practicile utilizate pe celelalte piețe.

RABO este membră a European Property Federation (EPF), cea mai importantă organizație din domeniu la nivel european. Membrii EPF dețin și administrează proprietăți imobiliare a căror valoare depășește 1.500 miliarde euro.

RABO a lansat în 2011 primul program educațional internațional de Management al Facilităților din România, realizat împreună cu cel mai prestigios institut de specialitate din Europa, British Institute of Facilities Management (BIFM). Cursurile organizate de RABO în parteneriat cu BIFM oferă certificare profesională recunoscută la nivel global și au ca scop creșterea standardelor profesionale din industria imobiliară.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button