ZyXEL Communications, lider în domeniul soluțiilor de networking, soluții internet de pentru afaceri mici și medii, și utilizatori finali, a lansat un un adaptor Wireless USB care dispune de funcții dual-band și rate de transfer wireless ridicate, de până la 450Mbps și este echipat cu tehnologie de ultimă generație 802.11n.
de Oana Coșman
Gadgetul le permite utilizatorilor de PC-uri desktop și laptop-uri să beneficieze de streaming video, audio și jocuri online la cele mai ridicate standarde, extinzând în același timp conexiunea wireless către media servere.
“NWD2705 vine în ajutorul utilizatorilor de PC-uri desktop si laptop-uri de generație mai veche, oferindu-le acces la cele mai noi tehnologii wireless care să întrunească cerințele de lățime de bandă sau securitate din ziua de azi. Noul adaptorul USB este cu siguranță un upgrade facil la cele mai noi standarde de rețea”, a declarat Octavian Oancea, Country Manager, ZyXEL Romania.
Odată cu creșterea cerințelor aplicațiilor, lățimea de bandă și prioritizarea traficului au devenit provocări pentru utilizatorii de Internet. Utilizatorii pot alege banda 2.4GHz pentru navigare rapidă pe Internet sau banda de 5GHz, fără interferențe, pentru aplicații dinamice care au nevoie de o lățime de bandă consistentă, cum ar fi streamingul HD sau jocurile online. Compatibilitatea plug-and-play disponibilă pe modelul NWD2705 Wireless USB Adapter asigură utilizatorilor de PC-uri desktop și laptop-uri un mediu de conectivitate excelent, la același nivel regăsit pe cele mai moderne echipamente mobile inteligente. Pentru a asigura securitatea rețelei wireless utilizate, NWD2705 dispune de un buton Wi-Fi Protected Setup (WPS), pentru a activa protecția automată a rețelei în doar câteva secunde.
Cu un design compact și greutate redusă, adaptorul USB NWD2705 Wireless oferă mobilitate și portabilitate ridicate, iar extensia prin cablu USB previne blocarea porturilor USB de pe computer.