Dragoș Bucur, Alina Vîlcu, Adela Pârvu, Andrei Samoil și arhitectul peisagist Dragoș Isăcescu sunt pregătiți pentru startul celui de-al doilea sezon Visuri la cheie! Mâine, de la 20:30, telespectatorii vor face cunoștință cu o familie greu încercată de viață, cu o poveste cutremurătoare.
În prima ediție a acestui sezon, românii o vor cunoaște pe Viorica Tismăneanu, o femeie care luptă zi de zi pentru a le oferi celor doi copii ai săi un trai decent. Soțul Vioricăi a murit anul trecut pe masa de operație, în urma unor complicații cardiace, iar de atunci ea trăiește împreună cu cei mici în condiții greu de imaginat, într-o casă cu un singur dormitor.
Visul soțului ei a fost întotdeauna acela de a avea o casă spațioasă și o curte cu loc de joacă pentru copii. Din păcate, el nu a apucat să-și îndeplinească dorința, însă Viorica și cei doi copii au această șansă datorită echipei Visuri la cheie.
Momentul în care echipa Visuri la cheie ajunge în fața casei Tismăneanu este unul încărcat de emoție. Reacțiile mamei și băiatului cel mare sunt un mix de surpriză, bucurie, emoție, dar în ochii lor se vede și tristețea cauzată de viața grea pe care o duc.
Pe toată perioada construcțiilor, familia Tismăneanu va pleca într-o binemeritată vacanță, iar cei mici vor avea parte de activități distractive. Când se vor întoarce, ei nu vor găsi doar o locuință complet renovată, ci și un început pentru o viață mai bună.
Mâine seară, de la 20:30, românii vor fi puși în fața unei povești de viață impresionante, vor vedea cum destinul acestei familii începe să se schimbe și cum cel mai mare vis devine realitate cu ajutorul oamenilor.