UPS, lider la nivel global in domeniul logisticii, anunţă extinderea serviciilor sale din şi către Croația, ca urmare a aderării acesteia la Uniunea Europeană. Astfel, UPS își creează un portofoliu uniform de servicii de curierat în toate cele 28 de state membre ale UE.
Prin introducerea de noi opţiuni şi servicii cu valoare adăugată, UPS oferă clienţilor o mai bună flexibilitate a raportului preţ-viteză de livrare pentru expedierile din și către Croația, precum şi acces mai eficient la pieţele globale. Odată cu eliminarea barierelor comerciale, procedurile au fost standardizate, iar expedierile între Croaţia şi celelalte state membre ale UE pot fi procesate mult mai uşor, fără a mai fi nevoie de documente suplimentare.
„Exporturile susținute şi comerţul internaţional sunt surse de creştere, iar UPS este bine poziţionată şi pregătită să sprijine companiile din Croaţia şi din întreaga Europă pentru a beneficia pe deplin de avantajele aderării acestui stat la UE”, a declarat Cindy Miller, Preşedinte al UPS Europa.
Livrările expres din statele membre ale UE – inclusiv România – pot ajunge acum la destinaţii din Croaţia în decursul unei singure zile lucrătoare. Pentru expedieri mai puţin urgente, clienţii beneficiază acum de o opţiune de încredere, economică, cu livrare programată, la termen, denumită UPS StandardTM. În plus, noile servicii cu valoare adăugată înseamnă că expeditorii au un control sporit asupra bunurilor. Acestea includ o ofertă extinsă a serviciilor UPS ReturnsTM, pentru a-i ajuta şi mai bine pe clienţi să administreze procesele de returnare, precum şi introducerea UPS Collect-on-Delivery (COD), care permite încasarea la momentul livrării, ceea ce înseamnă diminuarea riscurilor și un management mai bun al lichidităților pentru expeditor.
Pentru bunurile expediate din Croaţia, serviciul UPS Standard este acum disponibil pentru livrări către alte state membre ale UE. Acestea completează serviciile UPS ExpressTM deja disponibile în Croaţia, iar această combinaţie oferă expeditorilor locali o gamă largă de opţiuni în materie de timp de tranzit și o mai bună flexibilitate în raportul viteză de livrare-costuri.
UPS oferă o gamă largă de soluţii, printre care se numără transportul de colete şi mărfuri, facilitarea schimburilor comerciale internaţionale şi folosirea unor tehnologii avansate pentru o gestionare mai eficientă a lumii afacerilor. Cu sediul central în Atlanta, SUA, UPS deserveşte peste 220 de ţări şi teritorii din întreaga lume.