Life&StyleLuxury

Trenduri în parfumeria de nișă: #CREATORSTALKS by OBSENTUM

Opt dintre cele mai influente nume din parfumeria de nișă din Europa s-au întâlnit săptămâna trecută la București pentru a dezbate tendințele din acest segment al industriei luxului, oferind o incursiune cu caracter personal în complexul proces de creație a celei de-a opta arte. CREATORS TALK PERFUMES: 2019 TRENDS IN NICHE PERFUMERY a fost un eveniment în premieră în România organizat de OBSENTUM.

Arta nu are limite, procesul de creație este infinit și nu are reguli, pornind doar de la dorințele consumatorului îmbinate cu experiențele de viață ale parfumierului, resursele Pământului sunt limitate și trebuie să ne gândim la sustenabilitate, iată concluziile primei întâlniri din seria #CREATORSTALKS by OBSENTUM.

De la case de parfumerie cu tradiție, la a patra generație de parfumieri, unde bunicii au fost furnizorii oficiali ai monarhiilor europene și unde meșteșugul se transmite și azi din tată-n fiu, până la starurile noului val, creatori de parfumuri de nișă din Spania, Italia, Franța, România au oferit o incursiune excepțională în lumea esențelor rare.

Paolo Terenzi, parfumier Tiziana Terenzi și V Canto, Tiziana Terenzi, Director de Creație al casei omonime, Etienne de Swardt, fondator Etat Libre d’Orange, Ramon Monegal, fondator și parfumier MONEGAL PERFUMES, Mădălina Stoica-Blanchard, Director de creație JUL ET MAD Paris, Julien Blanchard, co-fondator JUL ET MAD Paris, Jean Phillipe Clermont, Director artistic Atelier Des Ors și Stefania Giannino, Director de creație Nobile1942 au dezvăluit secrete ale procesului creativ, de la concept și design de produs la strategie de marketing, explicând caracteristicile definitorii ale parfumeriei de nişă: o parfumerie artistică, ce foloseşte exclusiv ingrediente de calitate, făurită de creatori ce-şi exprimă viziunea estetică prin intermediul acestor arome.

Cei prezenți la eveniment au putut descoperi noi lansări exotice: de la parfumuri de lux făcute din deșeuri reciclate la esențe ce conțin fulgi de aur de 24 de carate, sticle încrustate cu cristale Swarowski sau placate cu aur și lumânări aromate în care creatorii au înlocuit fitilul tradițional cu lemn de santal pentru a recrea sunetul unui șemineu.

„Noi suntem noii ambasadori. Rupem ceva ce a fost sub dominația marilor grupuri. Prefer să numesc asta parfumerie artistică” a fost declarația cu care Paolo Terenzi, parfumier al caselor Tiziana Terenzi și V Canto, a inaugurat întâlnirea. „Suntem într-o perioadă a schimbării unde totul se întâmplă rapid. Acum câțiva ani acopeream doar o mică parte din Europa, dar acum suntem globali, nu mai este o nișă.”. Povestea în parfumerie a numelui Terenzi a pornit de la o afacere de familie înființată în 1968, ajunsă acum la a treia generație – Paolo și sora sa, Tiziana, deținătorii actuali. Paolo e creatorul și „nasul”, iar Tiziana e designerul și directorul creativ. Bunicul Guglielmo a început fabricând lumânări. „Am crescut jucându-ne cu lumânări, parfumuri și molecule așa cum alți copii joacă fotbal pe stradă” spune Paolo.

Azi, faimoasa Cereria Terenzi este principala fabrică de produse din ceară din Italia. Lumânările lor parfumate au revoluționat industria. Realizate manual, înlocuiesc fitilul tradițional cu lemn de santal și prin urmare au și un sunet aparte, blând, liniștitor – cel al flăcărilor trosnind în șemineu. A fost ideea lui Paolo, care timp de 2 ani a lucrat împreună cu Tiziana să dea lumânărilor și o „voce”, pe lângă mirosul fabulos. Cât privește viitorul: „Nu-mi place să urmez regulile. Îmi place să explorez diferite domenii, asta înseamnă parfumeria de nișă.”.

Cei doi și-au prezentat la București cele mai noi esențe V Canto, poțiuni secrete inspirate de Lucrezia Borgia, Văduva Neagră a Renașterii: RICINA, CIANURO și CURAROGreen Collection și STRAMONIO – Red Collection, precum și ultimele două apariții Tiziana Terenzi, Sirrah și Mirach – Luna Stars Collection, două parfumuri ce sfidează clasica piramidă a parfumeriei (note de vârf, de mijloc și de bază) transformând-o într-o spirală a simțurilor.

Etienne de Swardt, fondator État libre d’Orange, a deschis subiectul responsabilității față de mediul înconjurător. O declarație de forță, I am Trash, ultima lansare a casei État libre d’Orange este un parfum de lux făcut din deșeuri reciclate, o colaborare creativă cu Ogilvy Paris și Givaudan. Brandul e faimos pentru compozițiile ireverențioase și controversate precum Secretions Magnifiques, un parfum inspirat de secrețiile umane (sânge, spermă, salivă, sudoare) pentru care brieful a fost să miroasă precum corpul uman în momentul de dinaintea orgasmului. „Dacă Secretions Magnifiques a fost mișcarea noastră de revoluție, cu I am Trash vrem să pornim o contrarevoluție”, spune Etienne de Swardt.

„Redu! Refolosește! Reciclează! Este motto-ul acestui parfum, o poezie a deșeurilor. Avem tendința de a distruge și lucrurile și oamenii, atât în viața reală, cât și-n cea virtuală. Tot ceea ce nu se potrivește ideii noastre de perfecțiune este imediat șters. Totul și toată lumea va fi într-o bună zi aruncată la gunoi, dar în gunoi există frumusețe”. Despre procesul de creație și branding de produs Etienne recunoaște: „Trebuie să fii un bun story-teller. La État libre d’Orange distragem tragedia, o mascăm. Pentru consumator, suntem mai mult entertaineri – atunci când pulverizezi un parfum État libre d’Orange, tragedia cotidiană este obturată. Îmi place ideea de sabotaj în procesul creativ și spun adesea că frivolitatea va salva lumea”.

Tot despre sustenabilitate a vorbit și Jean Phillipe Clermont, director de creație Atelier des Ors, care spune că astăzi, consumatorii sunt atenți la etica produsului, și vor să știe și să înțeleagă ingredientele mai profund ca în trecut. Ateliers des Ors și-a câștigat, în doar 4 ani, un nume important pe piața parfumurilor de nișă din Franța, fiind votat în 2015 drept „cel mai bun debut al anului”. Jean Phillipe Clermont a vorbit despre inspirația din artă, un trend ce se regăsește des în parfumeria de nișă.

Ultimele esențe ale brandului, NUDA VERITAS, CRÉPUSCULE DES ÂMES și CHOEUR DES ANGESWhite Collection pornesc de la un fundal alb, simplu, radiant peste care creatorii împrăștie vibrația Art Nouveau a picturilor lui Gustav Klimt din colecția Golden Period, cu foiță de aur. Despre conceptul creativ de a pune fulgi de aur de 24 de carate în esențele sale, Jean Phillipe Clermont spune că „după nenumărate încercări cu diferite cantități și forme de aur pur, am ajuns la ideea de fulgi de aur. Intenționăm să păstrăm această cantitate limitată, face parte din ADN-ului brandului nostru. Aurul trece prin pulverizatorul parfumului ajungând pe pielea purtătorului, oferindu-i acestuia senzualitatea unei bijuterii scumpe îmbinată cu esențele naturale ale parfumului.” O altă noutate Atelier des Ors în România este Bois Sikar, un parfum-experiență cu valențe de trabuc și whiskey.

„Creăm în funcție de ce simțim, de ce trăim, de ce ne dorim. Noi suntem într-un fel o reacție, suntem reacționarii industriei, iar tendințele pentru noi nu sunt un factor”, spune Mădălina Stoica-Blanchard, Director de Creație Jul et Mad Paris, respingând ideea de aliniere. „Singurele tendințe pe care le umărim sunt cele din comportamentul consumatorului. Vedem o concentrare din ce în ce mai mare pe materiile prime de bază – mosc, oud – și revenim la tradiții. Este o căutare a confortului”.

Unul dintre extrem de puținii români care au reușit în lumea parfumurilor de lux, Mădălina (născută în Câmpulung Muscel) a emigrat la New York în primii ani de viață. Absolventă Magna Cum Laudae a prestigiosului Fashion Institute Of Technology (aflat în topul primelor cinci școli de modă din lume, a lansat designeri precum Carolina Herrera sau Calvin Klein), Mădălina a avut o ascensiune profesională furtunoasă în holdingul numărul 1 mondial din industria luxului. S-a îndrăgostit de antreprenorul francez Julien Blanchard (neurobiolog) alături de care s-a hotărât să pornească pe cont propriu, fondând, în 2012, JUL ET MAD Paris. Primele lor esențe au transpus în parfum povestea lor de iubire și au cucerit trei continente, trofee mondiale (Fifi Awards, Oscarul industriei de parfumuri pentru „Terasse a Saint Germain» si cel mai bun parfum din lume la Art and Olfaction Awards pentru „Nea”) și vedete precum John Galliano, astăzi cumpărător fidel.

„Trecutul te poate învăța foarte multe” spune Stefania Giannino, director de creație Nobile1942, într-o pledoarie pentru tradiție. „90% dintre marile companii italiene care au avut foarte mult succes între anii 1980 și 1990 au dispărut. Noi astăzi căutăm să creăm un parfum clasic, ceva ce se poate purta peste ani. Clasicul este ceva nu va fi distrus niciodată. Multe din „inovațiile” prezentului sunt de fapt vechi formule readaptate. Oamenii au tendința de a prezerva și de a păstra esențe cu care pot rezona. Acesta este visul meu și cred că al fiecărui parfumier de nișă”.

Nobile1942 este un nume care a fost, este și va fi sinonim cu parfumurile și produsele de lux. Azi, cei ce reînvie povestea unei tradiții de 76 de ani sunt Massimo Nobile, nepotul întemeietorului Umberto, și Stefania, soția sa. Toate esențele Nobile1942 sunt fabricate manual. Stefania și Massimo Nobile se implică activ în procesul de creație și fabricare, iar casa lor rămâne o „companie artizanală”, care, cu o echipă de doar 9 oameni, produce totul într-un mod tradițional, la fel ca în 1942.

Cu o istorie de 4 generații în branșă (și alte două noi care se pregătesc să preia frâiele) și peste 40 de ani de experiență personală în domeniu, Ramon Monegal, parfumier și fondator al casei de parfumuri spaniole MONEGAL PERFUMES afirmă vehement „Nu există tendințe în parfumeria de nișă”. Numele Monegal are o istorie impresionantă, de la furnizori ai familiei regale spaniole până la brandul independent din prezent, o companie mică, dar flexibilă. Autenticul este transpus în fiecare esență MONEGAL PERFUMES, urmare firească a unui proces de transmitere a valorilor, tradițiilor și meșteșugurilor casei.

Ferm convins că parfumul poate ajunge la rangul de artă absolută doar când imaginația e liberă de orice constrângeri, Ramon Monegal spune că dimensiunea companiei nu este un dezavantaj, ci, dimpotrivă, un beneficiu. „Suntem mici și putem fi mai originali decât marii jucători de pe piață, care trebuie să producă parfumuri la scară industrială. Și clientul caută tocmai originalitatea. Marketingul ucide creativitatea”. Cât privește viitorul „noi suntem deja viitorul, viitorul ne transformă într-un mod mai creativ. Viitorul e un amestec de vechi și nou”. Ultima lansare MONEGAL PERFUMES este colecția Everybody Loves Ibiza, care povestește despre libertatea boemă a anilor ‘70 și șarmul hippie insular.

A fost o onoare, dar și o provocare să aducem la București, sub același acoperiș, nume sonore, ambasadori ai tradiției dar și starurile noului val, creatori ale căror orgolii sunt depășite doar de portofoliul impresionant de premii internaționale. În spatele biografiilor impresionante sunt însă artiști autentici, pe care e o plăcere să îi descoperi și să îi înțelegi în deplinătatea lor. Vom continua întâlnirile #CREATORSTALKS by OBSENTUM pentru a aduce mai aproape românii pasionați de eleganță de industria internațională de haute parfumerie”, spune Ana Pintilie, Marketing Manager Millenium Pro Design.

OBSENTUM

Născut din pasiunea pentru lux și eleganță, autentică, excentrică, elitistă, OBSENTUM este un univers ultrasenzorial unde iubitorii de esențe rare sunt invitați să se sustragă cotidianului prin intermediul unor note olfactive excepţionale. OBSENTUM găzduiește astăzi exclusiv branduri legendare precum JO MALONE LONDON, XERJOFF, TIZIANA TERENZI, LAURENT MAZZONE PARFUMS, SKIN 111, DR. VRANJES, ACCA KAPPA, V CANTO, MICALLEF, MEMO PARIS, NOBILE 1942, ATELIER DES ORS, RAMON MONEGAL, ROUGE BUNNY ROUGE, KAJAL, JUL ET MAD PARIS, KEMI. Lista brandurilor disponibile în OBSENTUM continuă cu nume de referință precum AMOUAGE, KILIAN, TOM FORD, SOSPIRO, CASAMORATI, MONTALE, ESCENTRIC MOLECULES, PARFUMS DE MARLY, INITIO, THE DIFFERENT COMPANY, ANNICK GOUTAL.

În București, OBSENTUM este prezent cu două spații, primul localizat în zona duty free a Aeroportului Otopeni, la plecări internaționale, și cel de-al doilea în Băneasa Shopping City. OBSENTUM este parte a grupului Millenium Pro Design, unul dintre liderii europeni din domeniul travel retail. Din 2006, Millenium Pro Design este partener cu Gebr. Heinemann.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button